Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, fostul șef al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Cojocaru, și Dorin Damir, președintele FEA, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare, fiind acuzați de abuz de serviciu și fals în acte publice în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne. Inculpații își vor ispăși pedeapsa în penitenciare de tip semiînchis.
Totodată, acuzații sunt privați de dreptul de a ocupa anumite funcții pe o perioadă de patru ani pentru abuz de serviciu.
Sentința a fost pronunțată luni, 19 ianuarie 2026, în lipsa inculpaților, care nu s-au prezentat la pronunțare și urmează să fie plasați în arest.
Este de menționat că, pe alte capete de acuzare incriminate, inculpații au fost achitați.
Potrivit acuzării, în 2017, Damir a fost angajat fictiv în cadrul unei subdiviziuni specializate a Poliției. Pentru a crea aparența unei angajări care a existat de facto, pe numele inculpatului au fost întocmite rapoarte, tabele de salarizare, fișe de evaluare, și alte acte. Acesta a beneficiat neîntemeiat de avansări în grad și de un salariu de aproximativ 170.000 de lei.
Ceilalți doi inculpați au orchestrat această angajare ocolind prevederile legale privind activitatea Poliției și statutul polițistului.
„În 2018, fictivul angajat a obținut un buletin de identitate și pașaport pe numele unei alte persoane, folosind actele în scopuri personale, în baza cărora a traversat frontiera de stat a Republicii Moldova”, au precizat procurorii.
Potrivit omniapres.md, dosarul a fost trimis în judecată în septembrie 2021, iar examinarea în primă instanță a durat peste cinci ani. Inițial, pronunțarea sentinței era programată pentru decembrie 2025, dar a fost amânată din cauza volumului mare de materiale și a absenței temporare a unui judecător din complet.
Pe lângă acest dosar, Dorin Damir este vizat și într-o anchetă separată de evaziune fiscală, în cadrul căreia, în noiembrie 2025, au fost efectuate percheziții la domiciliul său și al lui Octavian Orheianu.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
