Deputații Partidului Nostru au înregistrat o inițiativă legislativă care prevede returnarea accizelor achitate pentru carburanți de către agricultori. Anunțul a fost făcut de Serghei Ivanov, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industria alimentară.
Potrivit acestuia, proiectul are scopul de a institui un mecanism legal prin care fermierii să poată beneficia de rambursarea accizelor, măsură care ar reduce presiunea financiară asupra sectorului agricol.
Ivanov a declarat că inițiativa transmite un semnal important pentru agricultori și societate, precizând că documentul a fost deja depus în Parlament. El a subliniat că implementarea acestuia depinde de sprijinul majorității parlamentare, exprimându-și speranța că proiectul va fi susținut.
Totodată, deputatul a afirmat că o astfel de măsură ar alinia Republica Moldova la practicile din statele europene, unde fermierii beneficiază de facilități similare, ceea ce ar contribui la creșterea competitivității și la reducerea costurilor de producție.
Inițiativa urmează să fie analizată în comisiile parlamentare de specialitate, după care va fi supusă votului în plen.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
