Un lot comercial de candelabre, ascuns printre bagajele persoane, a fost depistat la vama Leușeni de către oamenii legii. Acestea nu au fost declarate organului vamal…
Regele britanic Charles al III-lea va sărbători Crăciunul alături de familia sa la Domeniul regal Sandringham, pentru prima dată după moartea mamei sale, Regina Elisabeta a…
În anul 2022, doar patru din cele 1.131 de depozite de deșeuri existente în Republica Moldova au funcționat, fiind autorizate în conformitate cu prevederile Legii privind…
Premierul Dorin Recean a adresat un mesaj de felicitare cetățenilor R. Moldova cu prilejul Crăciunului. Oficialul a remarcat importanța sărbătorii și a apreciat munca celor care…
Şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a reiterat angajamentul ţării sale de a continua să sprijine Ucraina şi a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să „distrugă” această…
Uniunea Europeană înseamnă transparență, instituții depolitizate și reforme în interesul cetățenilor, nu a unui partid. Este mesajul transmis de președintele MAN, Ion Ceban, care constată cu…
Forţele israeliene şi-au extins operaţiunea terestră în Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană sâmbătă seara, informează duminică dpa. Purtătorul de cuvânt al armatei Israelului, Daniel Hagari,…
Poliția de Frontieră informează că traficul rutier din PTF Sculeni, direcția ieșire din R. Moldova, intrare în România, este în creștere. Responsabilii îndeamnă călătorii să aleagă…
Atmosfera feerică pune stăpânire și pe orașul Taraclia, unde pe 25 decembrie vom putea să ne adâncim în miracol și feerie. Cu prilejul inaugurării pomului de…
„Solicit Parlamentului să organizeze un referendum în toamnă lui 2024 privind aderarea la Uniunea Europeană.” Declarația aparține președintelui R. Moldova, Maia Sandu, care a precizat în…