O mamă tânără, care crește de una singură doi copii, a fost supusă unui viol în grup. „Au violat-o, au dus-o pe malul iazului, ea leșina, iar ei o băgau în apă să-și revină și continuau. Starea ei nu este deloc bună”, relatează un localnic din satul Rădeni, raionul Strășeni.
Potrivit unei persoane, doi frați și un cumnat și-au bătut joc de femeia în vârstă de 30 de ani, mamă a doi copii.
Ea povestește că a doua zi după viol, la data de 7 septembrie, cei trei au fost reținuți, însă ulterior au fost eliberați și acum merg liber prin sat. Mai mult, persoana menționează că victima în prezent se simte foarte rău, nu vorbește, nu iese din casă, nu mănâncă. Aceasta a fost dusă la Chișinău, la expertiză.
„Ar fi avut nevoie de spitalizare, dar nu are bani. Acasă are un tată cu probleme de sănătate și un frate cu grad avansat de dizabilitate. De unde să ia câte 500 de lei pe zi pentru spitalizare?”, mai spune persoana respectivă.
„Au violat-o, au dus-o pe malul iazului, ea leșina, iar ei o băgau în apă să-și revină și continuau. Starea ei nu este deloc bună. Suntem șocați că nu i s-a acordat ajutorul medical cuvenit. Satul e speriat. Avem copii, avem fiice, iar ei umblă prin sat fără grijă. Se vorbește că au dat bani ca să fie eliberați”, spune altă săteancă după ce a vorbit cu victima.
O rudă a victimei povestește că suspecții au intrat în ogradă și au luat-o pe femeie cu forța. Aceasta refuza, motivând că venise copilul său de la școală.
„Au luat o jerghie și au mânat-o ca pe o vită până în curtea lor. I-au turnat ceva de băut, poate niște substanțe de adormit. În casă, și-au bătut joc de ea până la leșin. Când au văzut că e inconștientă, au luat-o în brațe și au dus-o în mașină. Vecinii au văzut, dar nu vor să depună mărturii. Au dus-o pe malul iazului, și-au bătut joc de ea, au dezbrăcat-o și au lăsat-o acolo goală. Când și-a revenit, a văzut că e goală pe malul iazului. Cei trei au revenit, iarăși și-au bătut joc de ea. Unul bătea din palme, altul amenința că dacă nu face ce vor ei, o vor arunca în apă. Până la urmă, au încărcat-o în mașină și au dus-o pe o uliță, la vreo trei case de gospodăria ei, au aruncat-o acolo ca să nu-i vadă nimeni… Am întrebat-o dacă a avut vreodată ceva cu ei. A spus că nu, niciodată. Se vede ca i-au turnat narcotice și au făcut din ea tot ce le-a trecut prin cap…
A găsit-o feciorul, un copil de vreo opt ani, care o căuta prin sat. Era toată udă – hainele, părul… A doua zi, de dimineață, la ea a venit nevasta unuia dintre făptași „să se înțeleagă”. A fost și unul din cei trei, i-a propus bani, un porc, să vândă mașina, orice. Ea le-a spus că nu vrea nimic de la ei, doar sănătatea pe care i-au distrus-o. E vânătă, are dureri mari de cap, nu poate mânca. Ce va fi mai departe, nu mă duce capul. Nu s-au mai auzit în sat așa cazuri…”, mai spune ruda victimei.
Potrivit primarului localității, Petru Răbdău, autoritățile încearcă să se implice cât mai puțin în viața privată a cetățenilor. El mai menționează că persoanele care au revenit acasă după ce au fost reținute sunt în prezent în arest, considerându-se, probabil, că nu ar prezenta pericol prea mare pentru comunitate.
De asemenea, acesta susține că primăria din localitate s-a implicat ca victima să fie în siguranță. Mai mult, ei procedează astfel mereu când este vorb despre violență.
„Situația e gravă, pentru că în sate rămân doar persoane vulnerabile, fără locuri de muncă, persoane care consumă alcool, iar sub influența alcoolului te poți aștepta la orice de la ei. Nu mi-i clar de ce aceste persoane, care nu făceau probleme, nu erau în conflict cu legea, au ajuns să comită așa ceva. Nu avem răspuns la aceste întrebări. Sper ca organele de drept să-și facă treaba și să nu avem speculații de genul că au dat bani și s-au întors acasă”, a mai adăugat Petru Răbdău.
Totodată, potrivit asistentei sociale Tamara Chirică, victima este în prezent în siguranță și se află la un centru de plasament pentru victimele violenței. Cu ea se află și copiii săi.
„E o familie vulnerabilă, locuiește cu tata pensionar și fratele cu grad de dizabilitate accentuată. De obicei, beneficiază de toate tipurile de ajutor”, a mai adăugat Tamara Chirică.
Sergiu Vornicu, șeful secției urmărire penală a IGP Strășeni, susține că nu poate oferi multă informație privind acest caz, pentru că este secretul anchetei. Acesta nu poate spune ce statut au cei reținuți, ce se întâmplă cu victima, ce prejudicii i-au adus și dacă cei reținuți sunt sau nu în stare de libertate.
Iar procurorul pe caz, Larisa David, subliniază că ancheta continuă și, dacă faptele vor fi demonstrate, va fi vorba de o crimă deosebit de gravă, comisă în grup.
„Procuratura Strășeni a contestat eliberarea din arest a suspecților – unul se află deocamdată în arest la domiciliu, altul are interdicția de a părăsi R. Moldova. Curtea de Apel urmează să se pronunțe”, susține Larisa David.
„Mă doare capul, dar sunt împreună cu copiii și încerc să fiu mai liniștită. Băiatul va merge la școală, fata – la grădiniță. Cu cei trei nu am avut niciodată probleme. Unul a venit acasă, mă chema să-mi spună ceva, m-a mânat din urmă cu un băț. Mi-au turnat ceva să beau. Am refuzat. Mi-au turnat altceva. M-am deconectat. Unul m-a târât în casă și m-a dezbrăcat, după asta nu prea țin minte. M-am trezit, ei m-au trezit, pe malul iazului. Eram goală. Au insistat să fac sex pervers, altfel mă îneacă. Mă amenințau să nu uit că am doi copii acasă. Udă cum eram, m-au dus pe o uliță, lângă grădiniță. Cred că m-au băgat în iaz ca să mă trezească… Cineva a anunțat poliția. A doua zi m-au dus la expertiză, nu țin minte unde. Rezultatele expertizei încă nu sunt”, a menționat Victima.
Violeta Gașițoi, avocat în mai multe dosare privind violența împotriva femeilor, spune că în Republica Moldova aceste infracțiuni nu s-au înmulțit, ele mereu fiind foarte multe. Totuși, înainte victimele nu vorbeau, rudele preferau să nu afle nimeni nimic, iar autorităților nu le păsa.
De menționat că, în Republica Moldova, violul, adică actul sexual neconsimțit, se pedepsește cu de la trei la șapte ani privațiune de libertate. Violul asupra minorilor – de la șapte la 12 ani, iar violul asupra persoanelor care se află în grija sau sub protecția altei persoane – de la 10 la 20 de ani.
Citește întregul articol aici.