În această săptămînă a fost marcată Ziua Internațională a Neutralității. Acest principiu de comportament al unui stat în relațiile internaționale, asumat și respectat pe parcursul unei perioade mai îndelungate, uneori consfințit de Constituția țării, rămîne a fi chezășia supraviețuirii într-o lume haotică și plină de turbulențe. Mai ales, pentru țările mici. În același timp, neutralitatea e contestată pentru insuficiență, pacifism și demisie morală.
Moldova a devenit stat neutru în 1994 dar ideea încetățenirii acestui principiu a venit ca urmare a încercării politicienilor noștri de a se îndepărta de structurile politice și militare patronate de Rusia. Războiul din Transnistria, crearea Organizației Tratatului de Securitate Colectiva, întreținerea unei dorințe latente în Rusia de reanimărea a Imperiului, în sfîrșit putinimsul ca ideologie de stat a alimentat convingerea în Republica Moldova de a afirma neutralitatea permanentă ca justificare juridico-politică pentru a se ține la distanță de Rusia și a se sustrage insistențelor ei de a intra în zona de influență a Moscovei. Trebuie să recunoaștem că neutralitatea a jucat un rol pozitiv în acest sens chiar dacă n-a fost recunoscută internațional la nivel ONU.
Această ambiție de a păstra independența în pofida existenței conflictului transnistrean, perceput ca fiind opera trupelor ruse, a condus treptat spre conturarea pentru Chișinău a unor orizonturi noi – integrarea europeană și colaborarea cu NATO (la început sub forma Parteneriatului pentru Pace apoi în 2006 sub forma IPAP). Aceste schimbări au provocat și un trend mascat de revizuire a principiului neutralității.
Primele indicii ale existenței acestui trend au fost sesizate în 2004-2005 odată cu formularea unei noi politici americane la Marea Neagră. Anume atunci a început să fie acreditată teza, vociferată de comentatorii români, potrivit căreia nici o țară din Europa de Est nu va putea adera la Uniunea Europeană fără a intra prealabil în NATO. Premisele unei noi abordări a principiului securității pentru Republica Moldova a fost astfel stabilit de către factorii occidentali – neutralitatea a fost bună atîta timp cît a garantat distanțarea de Rusia; acum ea trebuie să fie abandonată pentru că a devenit un obstacol în calea absorbirii Republicii Moldova de spațiul euro-atlantic.
Totuși, acest obiectiv nu putea să fie atins ușor întrucît pe parcursul primilor ani de independență ai țării neutralitatea a devenit constitutivă ideii moldoveniste a națiunii, care joacă rolul de pod între două spații civilizaționale. Sondajele atestează și astăză în mod constant o preferință clară pentru acest principiu. Războiul din Ucraina doar a amplificat acest trend. În plus, neutralitatea este consfințită în Constituție ceea ce îi imprimă o reziliență deosebită.
Dar și ofensiva împotriva neutralității a fost stăruitoare și tenace. Lansată inițial de societatea civilă proocidentală, ea a invadat ulterior și spațiul politic. În 2009, președintele interimar de atunci Mihai Ghimpu, un exponent clar al intereselor euro-atlantice, a pus problema revizuirii Constituției și a creat o comisie în acest sens. În noul proiect al Constituției, pregătit de această Comisie, care așa și n-a ajuns pe masa deputaților, principiul neutralității permanente din articolul 11 era relativizat pînă la extincție, luînd numele neutralității condiționate. Așa a fost indusă de juriștii lui Ghimpu ideea că neutralitatea este o podoabă ocazională, de conjunctură, un lux de prisos, care poate fi abandonat în funcție de circumstanțe.
Ulterior, această idee a fost abil montată în hotărârea Curții Constituționale din 2 mai 2017 care a fost luată la sesizarea aceluiaș Mihai Ghimpu. Într-o formă rezumativă această idee spune că nu există o interdicție general aplicabilă aderării Republicii Moldova la diverse sisteme de apărare colectivă (deci și la NATO). Decizia de aderare trebuie să fie luată în fiecare caz în parte judecînd în funcțue de percepția avută asupra eficienței acestei acțiuni. În plus, potrivit deciziei CC, impunerea de sancțiuni împotriva agresorilor nu este în contradicție cu principiul neutralității.
Din punctul nostru de vedere, această decizie reprezintă una din crimele politice comise de Curtea Constituțională pe parcursul anilor 2010 -2021 care și-a arogat dreptul de a judeca chestiuni care revin în exclusivitate zonei politice. Prin această decizie (dar nu numai) Curtea practic a dat foc Constituției pe care, de fapt, era obligată s-o păzească, lipsind de sens și dînd un înțeles impropriu unei idei cheie ai statalității noastre.
În același timp, au fost atestate mai multe încercări de a feri neutralitatea de hărțuirea politică la care a fost expusă. Cea mai memorabilă a fost desigur tentativa de a vota o lege a neutralității menită să explice mai clar ce înseamnă neutralitatea permanentă și în ce condiții acest principiu poate fi aplicat. Legea nu a putut fi votată din cauza rezistenței surde a aceleaiaș partide prooccidentale pentru care o asemenea normă reprezintă o linie roșie.
Și, totuși, chiar dacă neutralitatea permanentă este sub un asediu politic permanent, războiul din Ucraina a confirmat o dată în plus valabilitatea acestui principiu pentru asigurarea securității noastre pe cale politică și diplomatică. În momentul declanșării ostilităților în statul vecin, guvernarea prooccidentală a lui Maia Sandu n-a dat curs interpretării CC din 2017, deși acest lucru părea să fie o dispoziție imperativă a Occidentului, ci s-a protejat de instalarea haosului, prin a face recurs la articolul 11 din Constituție și a declara că Moldova nu se aliniază la sancțiunile Occidentului în baza principiului neutralității.
În continuare, chiar dacă PAS și Maia Sandu a deraiat de multe ori de la linia politică prescrisă de acest principiu, neutralitatea rămîne a fi pentru ei un ultim refugiu constituțional la care ei fac apel pentru a nu se lăsa antrenați în vîltoarea războiului.Nu în zadar, politicienii de la guvernare folosesc, fie și impropriu, sintagma – neutralitatea trebuie să fie protejată.
O asemenea abordare trădează înțelegerea că în condițiile actuale abandonarea neutralității reprezintă o invitație directă de participare la război, deaorece Moldova nu este parte a nici unui aranjament militar și poate fi aruncată ușor pe cîmpul de luptă ca un rest neglijabil al unei lumi nealiniate.
Din această cauză, neutralitatea rămîne pentru noi o garanție a securității noastre chiar dacă ea nu poate fi apărată cu armele. Este o garanție poate insuficientă dar singura în măsură să garanteze un dram de liniște în această lume nebună aflată în fierbere.
Autor: Cornel Ciurea