Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, respinge acuzațiile de cenzură în cazul spectacolului „Invizibil”
    AUTORITĂȚI

    Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, respinge acuzațiile de cenzură în cazul spectacolului „Invizibil”

    25 iunie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a venit cu o reacție după ce criticul literar din România Iulia Popovici a făcut publică o secvență a spectacolului „Invizibil”, în jurul căruia s-a iscat un scandal. Iulia Popovici a menționat că versiunea integrală a spectacolului va apărea online, cu permisiunea lui David Schwartz, săptămâna aceasta.

    Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Sergiu Prodan a scris că disputa dintre trupa Teatrului „Luceafărul” și regizorul invitat de ei, care în baza unui contract de prestări-servicii urma să monteze un spectacol, „se vrea transformată într-un scandal politic”.

    „Termenul cenzură adus pe agendă de galeria susținătorilor dlui David Schwartz este un termen care denaturează faptele. Ministerul Culturii n-a impus niciodată vreunui teatru sau vreunei instituții din subordinea sa nimic ce ar ține de politica repertorială a acestora și niciodată nu a cenzurat (influențat, sugerat, numiți cum vreți astfel de ingerință) conținutul a ceea ce se joacă. Eu și colegii din minister mergem la premierele spectacolelor și acolo, ca oricare alt spectator, facem cunoștință cu materialul montat”, a scris Sergiu Prodan.

    Ministrul Culturii a subliniat că nicio instituție teatrală sau concertistică din R. Moldova nu ar putea reproșa Ministerului Culturii că, în ultimii trei ani, i s-a sugerat să schimbe cumva conținutul materialului.

    „Ministerul a primit plângeri în care era vizată Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, acuzată că a permis studenților să utilizeze un limbaj licențios în unul din spectacolele de licență. Respectiv, ni se cerea să interzicem instituției să mai joace acest spectacol. N-am intervenit însă, deoarece considerăm că într-un act de studii și de creație, care trebuie să formeze artiști liberi și neinhibați, oameni care gândesc și analizează, nu avem dreptul – nici legal, nici moral – să intervenim administrativ. Decizia de a juca sau nu un spectacol aparține consiliului artistic al teatrului, trupei și conducerii ei. Acesta este un principiu de care se conduce Ministerul Culturii și eu personal. Totuși, probleme cu regizori invitați au mai existat recent și în alte teatre din țară. Și chiar dacă aceste probleme erau de alt ordin, în momentul în care membrii trupei au refuzat să lucreze cu un anumit regizor, iar conducerea teatrului a considerat lipsit de etică să mențină în repertoriu spectacolele montate de acesta, ele au fost scoase din repertoriu și nu s-au mai jucat, și asta în pofida faptului că s-au cheltuit bani și s-a depus efort”, a menționat Prodan.

    Oficialul a menționat că Teatrul „Luceafărul” este unul cu o agendă socială bine conturată.

    Prin recentele spectacole „1946” sau „Mama” se discută teme cu un puternic impact social. Problema corupției mari este una din cele mai grele și dureroase în țara noastră, de aceea înțeleg intenția trupei de a aborda această problemă. Dar dacă între membrii trupei și regizorul invitat s-au iscat divergențe, iar actorii nu au fost de acord cu materialul pe care-l impune regizorul, este absolut în competența conducerii teatrului să decidă cum procedează cu acest spectacol. Regret enorm când politicul reușește să afecteze cultura. Analizând acest caz, dar și altele derulate recent, nu pot să nu bănuiesc o acțiune foarte bine gândită și pusă la cale. Mi s-a transmis acum că, în timp ce spectacolul abia începea să fie montat, deja circulau zvonuri că Ministerul Culturii va închide un spectacol la „Luceafărul”, iar „Prodan îl va da afară pe Sambriș”. Reieșind din toate astea, dar și din insistența prin care prietenii acestui regizor se străduiesc să mențină așa-zisul scandal legat de „cenzură” pe agendă anume în aceste zile, când Guvernul Republicii Moldova inițiază negocierile de aderare la Uniune Europeană, îmi apare o întrebare rezonabilă. Și anume: dacă acest conflict s-a produs, la „Luceafărul”, în luna martie, de ce pretențiile regizorului invitat au apărut tocmai acum? E oare o simplă coincidență? Nu cred”, a conchis Prodan.

    Un scandal de amploare s-a iscat în lumea de cultură, după ce David Schwartz, un cunoscut regizor-dramaturg din România, a acuzat conducerea Teatrului „Luceafărul” precum că i-a anulat spectacolul „Invizibil”, pentru că ar fi „anti-PAS și împotriva Maiei Sandu”.

    Mai mult, discuțiile au ajuns și în atenția aleșilor poporului. Deputata socialistă Adela Răileanu a expediat o interpelare adresată ministrului Culturii, Sergiu Prodan, și directoarei Teatrului „Luceafărul”, Vitalia Grigoriu, în care solicită detalii clare și transparente despre motivele anulării spectacolului. „Nu putem ignora faptul că aceste practici amintesc de perioada cenzurii de partid din epoca sovietică. După 30 de ani de atunci, acesta este primul caz când un spectacol este îngropat, la un telefon venit din cabinetele de stat”, a subliniat parlamentara.

    Ulterior, Teatrul Luceafărul, acuzat de David Schwartz de „cenzură și autocenzură”, a venit cu a doua reacție, în care prezintă „punctul de vedere al actorilor implicați în lucrul asupra” spectacolului „Invizibil”. În postarea făcută pe pagina de Facebook a instituției culturale se invocă motive ce țin de „războiul din Ucraina”, „monologul unui șofer care transporta ilicit pasageri și colete în Europa” etc.

    Pe data de 24 iunie, criticul de teatru de la București Iulia Popovici a publicat pe rețelele de socializare o secvență din versiunea de scenă a spectacolului.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleGuvernul reînnoiește lista bunurilor publice: 35 de întreprinderi de stat protejate de privatizare
    Next Article Ministerul Agriculturii renunță la licențele pentru importul de cereale

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Blocul Alternativa denunță „haosul instituțional” și „justiția controlată politic”

    24 mai 2025

    „Luptă sistematică împotriva Bisericii”: „Moldova Mare” acuză autoritățile după blocarea Episcopului Marchel

    23 mai 2025

    Nicușor Dan și-a depus mandatul de primar după ce a fost ales președinte

    23 mai 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    GEOPOLITICA

    Zelenski cere presiuni internaționale pentru a opri atacurile Rusiei asupra Ucrainei

    25 mai 2025

    …

    POLITICĂ

    GagauziyaLand inaugurează sezonul de vară: start spectaculos pe 1 iunie

    25 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Blocul Alternativa denunță „haosul instituțional” și „justiția controlată politic”

    24 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    „Luptă sistematică împotriva Bisericii”: „Moldova Mare” acuză autoritățile după blocarea Episcopului Marchel

    23 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Nicușor Dan și-a depus mandatul de primar după ce a fost ales președinte

    23 mai 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.