Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » MAN acționează în instanță Președinția și Parlamentul pentru demiterea nelegitimă a guvernatorului BNM
    POLITICĂ

    MAN acționează în instanță Președinția și Parlamentul pentru demiterea nelegitimă a guvernatorului BNM

    24 ianuarie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Președinția țării și Parlamentul Republicii Moldova au fost acționate în instanță de Partidul „Mișcarea Alternativă Națională” în cazul demiterii guvernatorului Băncii Naționale, Octavian Armașu, din luna decembrie 2023. Liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că fostul șef de la BNM a fost destituit contrar legislației, fără consultarea societății și experților, iar acțiunile partidului de la guvernare nu reprezintă decât promovarea unor interese înguste ce pot avea urmări grave pentru dezvoltarea țării.  

    „Am declarat încă la sfârșitul lunii decembrie că sunt contra acțiunilor ilegale și a modului cum a fost demis guvernatorul BNM, Octavian Armașu. Supremația legii trebuie respectată de toată lumea, indiferent cine se află la guvernare, iar toate acțiunile celor de la PAS, trec orice limite care pot duce la consecințe grave în dezvoltarea țării. Partidul MAN promovează statul de drept și nu va tolera fărădelegile, ori, toate acțiunile PAS sunt grăbite isteric în interese înguste de partid, fără consultarea prealabilă a societății și a experților externi”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale. 

    Liderul MAN a precizat că formațiunea sa a acționat azi în instanță Parlamentul și Președinția în vederea nerespectării procedurilor legale de numire în funcție a noului guvernator BNM și pentru a evita pe viitor astfel de precedente abuzive și netransparente.

    „La data de 22 decembrie 2023, a fost numit în funcție noul Guvernator al BNM, deși, decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova a fost publicat în Monitorul Oficial, abia în data de 23 decembrie 2023. Și doar în acest caz au făcut excepție de la lege și au acordat cetățenia înaintea publicării decretului în Monitorul Oficial. În consecință, constatăm că procedura de numire a Guvernatorului BNM a fost desfășurată contrar normelor legale și am solicitat în instanță: 1. Anularea parțială a Decretului Președintelui Republicii Moldova privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1257-XI din 21 Decembrie 2023. 2. Anularea Hotărârii Parlamentului privind numirea în funcție de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei cu nr. 427 din 22.12.2023”, a precizat președintele MAN. 
    Ion Ceban susține că, în ultima perioadă, acțiunile netransparente ale PAS în diferite domenii au adus deja mai multe consecințe grave pentru țară. 

    „Este o chestiune de interes public ca această procedură să fie legală, corectă și transparentă. Deoarece, în ultima perioadă, acțiunile netransparente din partea PAS au dus deja la consecințe grave precum închiderea instituțiilor educaționale, spitale, universități, demiterea specialiștilor din diverse domenii și creșterea salariilor personale. Au trecut ani de mandat PAS în Parlament și Președinție, putere absolută în stat și în continuare vedem cum se iau de medici, pedagogi, primari, consilieri locali. Ei evită și nu spun adevărul referitor la contractele la gaz, la energia electrică, la drumuri și alte contracte de achiziții și licitații dubioase”, a mai adăugat Ion Ceban. 

    Liderul MAN susține că devin tot mai frecvente și acțiunile de intimidare a oponenților din partea partidului de la putere. 

    „La mine acasă au fost cu drona, după care am arătat public casa, că nu am ce ascunde. Astăzi, sunt filmat 24/24 de la balcoane, și din fața ușii din ograda comună. În scurt timp, împreună cu MAN ne vom porni cu drona la acești impostori, să arătam la toți castelele, mașinile de lux, coridoarele verzi, VIP-urile din aeroport pe unde călătoresc și balega din proiectele lor electorale. Iar în Chișinău, cu toate blocajele lor și isteria lor, vă asigur că vom continua dezvoltarea”, a mai precizat Ion Ceban.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleTurcia a aprobat aderarea Suediei la NATO
    Next Article A fost anunțat noul ministru al Afacerilor Externe

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Primăria Chișinău vrea un reprezentant în Comisia Nistreană. Ce spune Ion Ceban

    25 august 2026

    Platforma DA, împotriva numirii lui Osmochescu la Agricultură: „Fermierii au nevoie de un ministru care să le cunoască problemele”

    25 august 2026

    Viorel Rabei, nou membru al Corpului de control al premierului: Ce venituri și proprietăți a declarat

    25 august 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICĂ

    Primăria Chișinău vrea un reprezentant în Comisia Nistreană. Ce spune Ion Ceban

    25 august 2026

    …

    ACTUALITATE

    Victoria Furtună, despre noul ministru al Economiei: „În Moldova s-au terminat economiștii?”

    25 august 2026

    …

    AUTORITĂȚI

    Lucrările de reabilitare a bulevardului Alba Iulia avansează. Ce urmează să fie amenajat

    25 august 2026

    …

    GEOPOLITICA

    Fosta șefă adjunctă a Administrației Prezidențiale din Ucraina, arestată într-un dosar de corupție

    25 august 2026

    …

    POLITICĂ

    Platforma DA, împotriva numirii lui Osmochescu la Agricultură: „Fermierii au nevoie de un ministru care să le cunoască problemele”

    25 august 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    Copyright © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

    politics.md
    Administrează consimțământul

    Utilizăm cookie-uri și tehnologii similare pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului, pentru a analiza traficul, a îmbunătăți conținutul și, după caz, pentru afișarea și măsurarea publicității. Puteți alege ce categorii de cookie-uri neesențiale permiteți.

    Funcționale Mereu activ
    Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
    Preferințe
    Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
    Statistici
    Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
    Marketing
    Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
    • Administrează opțiunile
    • Administrează serviciile
    • Administrează vânzătorii {vendor_count}
    • Citește mai multe despre aceste scopuri
    Vezi preferințele
    • {title}
    • {title}
    • {title}