Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Lupte intense în Gaza. Hamas nu va elibera ostatici în viaţă fără “negocieri”
    GEOPOLITICA

    Lupte intense în Gaza. Hamas nu va elibera ostatici în viaţă fără „negocieri”

    11 decembrie 2023Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Fâşia Gaza era luni scena unor raiduri aeriene israeliene sângeroase şi a unor lupte intense, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas a ameninţat că nu-i va elibera pe ostaticii pe care îi deţine „în viaţă” fără negocieri, relatează AFP.

    Noaptea trecută, un reporter AFP a transmis despre atacuri aeriene puternice asupra oraşului Khan Younès, noul epicentru al războiului în extremitatea sudică a Fâşiei Gaza. Ministerul Sănătăţii al administraţiei Hamas din Gaza a raportat „zeci” de morţi în raidurile nocturne.

    Jihadul Islamic, a doua mişcare islamistă armată ca mărime din Palestina, a afirmat că unul dintre combatanţii săi a aruncat în aer o casă într-un sector din oraşul Gaza unde soldaţii israelieni încercau să identifice gura unui tunel subteran.

    Luni, armata israeliană a raportat tiruri de rachete din Gaza şi duminică „lupte violente” în cartierele din zona oraşului Gaza şi în Khan Younès, unde combatanţi palestinieni „ieşeau din tuneluri”, „puneau explozibili” şi trăgeau cu „lansatoare de rachete”.

    „Nu vreau să spun că ne folosim toată puterea, dar folosim o forţă semnificativă şi obţinem rezultate semnificative”, a declarat duminică şeful Statului Major, Herzi Halevi.

    – O poziţie de forţă? –

    Conflictul a fost declanşat de un atac de o amploare fără precedent comis la 7 octombrie de comandouri Hamas infiltrate în Israel din Gaza, în timpul căruia au fost ucise 1.200 de persoane, majoritatea civili, potrivit autorităţilor.

    Un armistiţiu de o săptămână, la sfârşitul lunii noiembrie, a permis eliberarea a aproximativ o sută dintre cei 240 de ostatici deţinuţi de Hamas şi de grupuri afiliate. După armistiţiu, Israelul a declarat că doreşte să impună un raport de forţe în avantajul său pe teren pentru a-i elibera pe cei 137 de ostatici aflaţi încă în Gaza.

    Hamas a avertizat, duminică, că niciunul dintre ostaticii aflaţi în Fâşia Gaza nu va pleca „în viaţă” fără „un schimb şi negocieri şi fără a satisface cererile rezistenţei”, a declarat Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor al-Qassam, aripa armată a mişcării.

    – „Nu există niciun loc sigur” –

    În Fâşia Gaza, populaţia civilă este înghesuită într-un spaţiu din ce în ce mai restrâns, iar sistemul de sănătate ameninţă să se „prăbuşească”, potrivit OMS, în timp ce numărul morţilor continuă să crească.

    Potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, mişcarea aflată la putere în Gaza din 2007, aproape 18.000 de persoane au murit pe teritoriul palestinian de la începutul ofensivei israeliene, majoritatea femei şi minori.

    Luni, armata israeliană a anunţat că 101 soldaţi au murit de la începutul ofensivei sale terestre în Fâşia Gaza.

    Bombardamentele au transformat cartiere întregi în ruine, iar populaţia încearcă cu disperare să scape de lupte, fugind spre sud. Potrivit ONU, 1,9 milioane de persoane au fost strămutate din cauza războiului, ceea ce reprezintă 85% din populaţia teritoriului.

    Armata israeliană a cerut populaţiei civile din Gaza să plece în „zone sigure” pentru a scăpa de lupte.

    „O declaraţie unilaterală a unei puteri ocupante potrivit căreia un teritoriu fără infrastructură, hrană, apă, asistenţă medicală (…) este o „zonă sigură” nu înseamnă că este aşa”, a declarat Lynn Hastings, coordonatorul umanitar al ONU pentru teritoriile palestiniene.

    Potrivit şefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, sistemul de sănătate este „în genunchi” în Gaza, iar organizaţia a adoptat o rezoluţie prin care solicită ajutor umanitar imediat pentru teritoriul asediat.

    – Atacuri în Siria –

    După ce Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit vineri să voteze pentru o „încetare imediată umanitară a focului”, Washingtonul blocând rezoluţia prin dreptul său de veto, Adunarea Generală urmează să se reunească marţi după-amiază pentru a discuta situaţia din Gaza.

    Proiectul de text consultat duminică de AFP reproduce în mare parte rezoluţia respinsă vineri. Referindu-se la „situaţia umanitară catastrofală din Fâşia Gaza”, textul cere „o încetare imediată umanitară a focului” şi eliberarea „imediată şi necondiţionată” a tuturor ostaticilor.

    „O încetare a focului în acest moment nu ar face decât să perpetueze problema, pentru că Hamas este încă în viaţă, încă în viaţă şi cu planuri de a perpetra încă un 7 octombrie”, a declarat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, pentru CNN.

    Războiul a declanşat, de asemenea, violenţe în Cisiordania ocupată, unde peste 260 de palestinieni au fost ucişi de soldaţi sau colonişti israelieni începând cu 7 octombrie, potrivit Autorităţii Palestiniene, şi o escaladare regională mai amplă.

    Potrivit agenţiei oficiale de presă Sana, forţele aeriene israeliene au efectuat în cursul nopţii atacuri în diferite zone din suburbiile Damascului împotriva ” locaţiilor Hezbollah „, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH).

    Deşi nu a comentat loviturile din apropierea Damascului, armata israeliană a precizat că a ripostat la tirurile din Liban cu raiduri asupra unor „ţinte” ale Hezbollah, aliat al Hamas şi al Iranului, inamicul declarat al statului evreu.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleCeban subliniază importanța măsurilor de igienă în școlile din Chișinău
    Next Article Ion Ceban, despre plantarea arborilor în Scuarul „Mihai Eminescu”

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    „Demisia!” și „Instigator la război”: Merz, întâmpinat cu proteste în timpul campaniei

    2 septembrie 2026

    Noi măsuri de securitate în jurul lui Putin. Kremlinul extinde efectivele serviciului care îl protejează

    2 septembrie 2026

    Trump, mesaj dur pentru Iran după atacul cu rachete: „Răspunsul va veni cu siguranță”

    1 septembrie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Liderul Partidului Democrația Acasă, internat în spital: Ce spune despre starea sa de sănătate

    2 septembrie 2026

    …

    POLITICĂ

    Reabilitarea străzii Sarmizegetusa, aproape de final. Ce lucrări au fost realizate

    2 septembrie 2026

    …

    GEOPOLITICA

    „Demisia!” și „Instigator la război”: Merz, întâmpinat cu proteste în timpul campaniei

    2 septembrie 2026

    …

    AUTORITĂȚI

    Tofan anunță criterii mai dure pentru compensațiile la energie: Casele, mașinile și depozitele bancare, verificate

    2 septembrie 2026

    …

    POLITICĂ

    Doina Gherman: Numirea lui Claudiu Năsui la Ministerul Economiei a fost alegerea premierului Tofan

    2 septembrie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    Copyright © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.

    politics.md
    Administrează consimțământul

    Utilizăm cookie-uri și tehnologii similare pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului, pentru a analiza traficul, a îmbunătăți conținutul și, după caz, pentru afișarea și măsurarea publicității. Puteți alege ce categorii de cookie-uri neesențiale permiteți.

    Funcționale Mereu activ
    Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
    Preferințe
    Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
    Statistici
    Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice. Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
    Marketing
    Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
    • Administrează opțiunile
    • Administrează serviciile
    • Administrează vânzătorii {vendor_count}
    • Citește mai multe despre aceste scopuri
    Vezi preferințele
    • {title}
    • {title}
    • {title}