În momentul în care a fost făcut public cazul cu cele 0,78 de grame de droguri ale candidatului numărul opt de pe lista PAS, primul lucru la care m-am gândit a fost nu viciul în sine legat de substanța interzisă, ci altceva. Indiscutabil, evenimentul a captat atenția cuvenită, căci, așa cum știm de la clasicii democrației, poporul trebuie să fie reprezentat în forul suprem al statului de către oamenii cei mai buni și lipsiți de vicii.
Am considerat însă că mult mai importantă ar fi fost nu neapărat latura scandaloasă a situației, ci oportunitatea prezenței stimabilei doamne pe lista de candidați din perspectiva calităților profesionale și a aptitudinii de a se face utilă în raport cu atribuțiile pe care le are de exercitat Parlamentul.
Care ar fi fost acea prestație pe care ar fi putut să o îndeplinească doamna fostă candidat astfel încât prezența ei în legislativ să fi fost relevantă? Care ar fi fost acele competențe pentru care ar fi fost posibil să fie recomandată pentru deținerea înaltei demnități?
Consecința firească s-a produs deoarece protagonista s-a retras din cursa electorală, însă întrebările rămân valabile pentru ceilalți candidați la fotoliile de deputați înscriși pe lista PAS. O privire sumară ne convinge că nu găsești deloc pe această listă persoane capabile să perceapă realitățile existente și să aibă reacții adecvate la fenomenele ce ne copleșesc în ultimul timp.
Ceea ce se evidențiază înainte de orice este faptul că profilurile persoanelor care vor deveni reprezentanți ai poporului din partea PAS contrastează flagrant cu scopurile declarate de acest partid în campania electorală, dar și mult înainte de campania actuală.
Totuși, nu aceasta ar fi cea mai gravă problemă, căci dezvăluirile făcute în ultimele zile cu privire la candidații propuși de partidul Maiei Sandu ne înspăimântă pur și simplu.
Astfel, despre individul care ține actualmente locul Maiei Sandu în fruntea PAS-ului aflăm că în foarte scurt timp s-a pricopsit cu șapte (!) locuințe, inclusiv case de lux, dar și cu șapte (!) terenuri! De unde are atâția bani un personaj care afișează în public modestie, austeritate și chiar ținută de milog atunci când solicită donații pentru partid de la cetățeni? Din credite nerambursabile de la partenerii de dezvoltare? De la Fundația Konrad Adenauer?
Alte dezvăluiri țin de consilierul Maiei Sandu cu offshore-uri în proprietate și rubedeniile sale din sistemul judecătoresc care nu sunt în stare să-și justifice averi de milioane. Nu cumva titlul de ”afacerist de succes” arogat cu de la sine putere se bazează pe veniturile ilicite obținute în Republica Moldova de clanul din care face parte?
Și chestiunea nu se încheie cu atât căci gradul în care camarila Maiei Sandu a degenerat îl relevă dezvăluirile cu personaje de pe lista de candidați care au încrengături cu lumea interlopă. O fi efectul filtrului de integritate trâmbițat de Maia Sandu anterior.
Și când se părea că mai rău nu se poate, suntem informați că pe aceeași listă PAS apar și torționari care în calitate de angajați ai SIS au participat la agresarea protestatarilor în data de 7 aprilie 2009. Aici ar fi de menționat că nu este cazul să ne uimim, dat fiind că Maia Sandu a făcut și ea carieră în guvern pe timpul lui Voronin. De fapt, cam tot anturajul Maiei Sandu se trage din fosta funcționărime a lui Voronin. Apropo, ce-o fi căutând pe lista PAS un fost angajat al SIS de pe timpul bătrânului comunist? Să aibă legătură cu faptul că Maia Sandu însăși ar fi o cadristă?
Iar șirul de îmbârligături nu se termină cu asta pentru că cireașa de pe tort o constituie aflarea pe lista PAS a unei individe care în mod sfidător a fost numită de Maia Sandu consilier prezidențial pe probleme etnice, în condițiile în care nu a întreprins nici elementarul efort de a-și ascunde șovinismul și ura față de populația autohtonă a Republicii Moldova.
Apropo, promovarea acestei șoviniste nu este o treabă politică, conjuncturală și electorală, cum cred unii. În realitate, Maia Sandu are cu ea o conexiune întemeiată pe complicități mai subtile.
Sunt convins că numărul dezvăluirilor cu referire la isprăvile comise de candidații de pe lista PAS va crește și vom reveni, dar având în vedere cele constatate deja, avem dreptul să afirmăm că lista de candidați propusă de Maia Sandu cetățenilor reprezintă o mostră de promiscuitate înțesată cu personaje declasate și viciate de avariție, droguri, șovinism, chestiuni penale etc.