Mișcarea Alternativa Națională, condusă de Ion Ceban, avertizează că Republica Moldova primește în mod constant semnale clare din partea partenerilor externi privind derapaje serioase în actul de guvernare, însă autoritățile actuale aleg să le ignore. Potrivit formațiunii, această atitudine riscă să agraveze situația internă și să afecteze relațiile externe ale țării.
Într-o declarație publică, Ion Ceban a enumerat mai multe cazuri concrete care demonstrează deteriorarea dialogului cu partenerii internaționali. Printre acestea se numără retragerea Misiunii Fondului Monetar Internațional, fapt ce a dus la pierderea accesului la peste 3 miliarde de lei, dar și lipsa unei decizii oficiale privind deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Totodată, liderul MAN a criticat modul în care guvernarea tratează poziția Comisiei de la Veneția, care a emis rezerve serioase față de proiectul de creare a Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate. La fel de îngrijorătoare, potrivit declarațiilor, este și evaluarea dură a Amnesty International privind starea presei din Republica Moldova.
În context electoral, Ion Ceban a amintit și de rapoartele instituțiilor internaționale de monitorizare, precum Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și OSCE/ODIHR, care au semnalat nereguli grave ce au afectat climatul electoral și au formulat recomandări clare pentru autorități.
„Între timp, guvernarea schimbă accentele publice pentru a ascunde problemele reale care dăunează țării. Dacă aceste abateri ar fi fost comise de o altă guvernare, scandalul ar fi fost amplificat chiar de cei care astăzi le ignoră”, a declarat Ion Ceban.
În acest context, Mișcarea Alternativa Națională solicită guvernării PAS să-și revizuiască de urgență poziția față de partenerii externi și să întreprindă acțiuni concrete în domeniile semnalate. De asemenea, formațiunea face apel către partenerii externi să continue monitorizarea situației din Republica Moldova, subliniind că încălcările grave sunt comise într-un stat cu statut de țară candidată la Uniunea Europeană.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
