Un bărbat de 46 de ani, instructor auto la o școală din satul Coșnița, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, fiind găsit vinovat de trafic de influență. Anunțul a fost făcut de Procuratura municipiului Chișinău.
Potrivit anchetei, în decembrie 2022, acesta a cerut 1.000 de euro de la un bărbat, promițându-i că îl va ajuta să obțină permisul de conducere categoria A fără susținerea probelor teoretice și practice. Inculpatul a mai solicitat suplimentar 150 de euro pentru eliberarea unor documente false care ar fi confirmat ore de instruire practică inexistente.
Bărbatul a susținut că ar avea influență asupra angajaților Agenției Servicii Publice din Comrat, însă investigațiile au demonstrat că nu deținea nicio autoritate reală. Deși a primit banii, acesta nu a facilitat obținerea permisului.
În instanță, inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția. El mai are antecedente penale pentru furt, conducere în stare de ebrietate și trafic de influență. Sentința nu este definitivă.
