Locotenent-generalul Igor Kirillov, comandantul trupelor ruse de protecție nucleară, biologică și chimică, a fost ucis marți într-un atentat cu bombă la Moscova, el fiind cunoscut pentru faptul că a răspândit teza potrivit căreia Ucraina a făcut experimente periculoase cu agenți patogeni, o teorie a conspirației care a fost preluată și în spațiul informațional din Occident.
Generalul Kirillov a devenit cunoscut publicului larg în la începutul lui martie 2022 când, la două săptămâni după declanșarea invaziei ruse în Ucraina, a declarat că „laboratoare de biocercetare” din Ucraina au făcut experimente cu agenți patogeni care cauzează ciuma, antrax și bruceloza.
În aceeași lună 2022, CNN, France 24 și Foreign Policy transmiteau că adepții mișcării conspiraționiste QAnon din Statele Unite amplificau dezinformări rusești despre laboratoare de cercetare finanțate de SUA în Ucraina.
Concomitent, mass-media de stat de la Moscova a susținut în mod fals că „laboratoarele biologice secrete ale SUA” produceau arme în Ucraina, o afirmație infirmată de Washington, Kiev și ONU.
În realitate, Ministerul Sănătății din Ucraina și Departamentul Apărării al SUA au semnat un acord în 2005 pentru a preveni răspândirea tehnologiilor și a agenților patogeni care ar putea fi folosiți în dezvoltarea armelor biologice. Au fost înființate noi laboratoare pentru a securiza și a dezmembra rămășițele programului sovietic de arme biologice, iar de atunci acestea au fost utilizate pentru monitorizarea și prevenirea noilor epidemii. Laboratoarele sunt clasificate public, nu sunt secrete, și sunt deținute și operate de țări-gazdă precum Ucraina, nu de SUA.
Firma de cercetare americană Zignal Labs a evaluat că ideea a fost vehiculată inițial de influenceri din spațiul anglofon, ea fiind răspândită apoi prin propagandă rusă. Numărul postărilor în limba rusă despre „laboratoare biologice” a crescut după 6 martie 2022, când generalul Kirillov a vorbit despre presupusa lor existență în Ucraina.
Teoria conspirației a fost preluată de jurnalistul american Tucker Carlson
Centrul pentru Monitorizare, Analiză și Strategie (CeMAS) a descoperit că un canal german de Telegram cu peste 200.000 de abonați promova afirmații false despre existența unui laborator biologic secret al SUA în Ucraina. „Toți acești noi actori [din mediul online] care au devenit influenți în timpul pandemiei au trecut la o poziție pro-Rusia. Ei se concentrează mereu pe ideea unei conspirații uriașe a elitei împotriva oamenilor. Oamenii suferă în Ucraina. Și nu ar nega asta. Dar ar spune: ‘Da, dar asta face parte din conspirația inumană, mai amplă, care se desfășoară”, a declarat Jan Rathje, unul dintre fondatorii CeMAS.
Potrivit jurnalistului de investigație Justin Ling, teza armelor biologice din Ucraina s-a răspândit „de la un canal marginal QAnon direct către Fox News și Donald Trump Jr.”. Fostul prezentator al Fox News Tucker Carlson a afirmat că SUA „finanțează crearea de agenți patogeni mortali” în Ucraina și a difuzat declarații ale reprezentanților guvernamentali din Rusia și China, care acuzau Washingtonul că desfășoară un program de arme biologice în Europa. Tucker Carlson a continuat să discute subiectul în mai multe emisiuni, inclusiv într-un episod din 10 martie 2022.
De asemenea în martie 2022, jurnaliștii de la site-ul de stânga Mother Jones au obținut pe surse un document de 12 pagini intitulat „Pentru Media și Comentatori”, redactat de Departamentul pentru Informații și Susținerea Telecomunicațiilor de la Moscova, care afirmă că „este esențial” ca televiziunile rusești să folosească mai multe segmente cu Carlson în relatările lor, din cauza pozițiilor sale față de războiul din Ucraina.
Documentul afirma că jurnalistul de la Fox News „critică aspru” acțiunile Statelor Unite și ale NATO și „rolul lor negativ în izbucnirea conflictului din Ucraina”, adăugând că acesta este de asemenea critic față de „comportamentul sfidător de provocator al conducerilor țărilor occidentale și NATO față de Federația Rusă și față de Președintele Putin personal”. Mother Jones a subliniat că Tucker Carlson a fost singurul comentator din media occidentală care a fost adoptat în acest mod de Kremlin.
Carlson, de care Fox News s-a despărțit în luna aprilie a anului trecut, i-a intervievat ulterior pe președintele rus Vladimir Putin și, mai recent, pe ministrul său de externe Serghei Lavrov.
O altă voce cunoscută în SUA a vorbit despre „laboratoarele” ucrainene finanțate de SUA
Pe 14 martie 2022 Newsweek a scris că Tulsi Gabbard, o fostă reprezentantă democrată a statului Hawaii în Congresul american, a fost etichetată drept „agent rus” de către criticii săi pentru că a susținut ideea că „laboratoarele biologice finanțate de SUA” în Ucraina desfășoară cercetări asupra „agenților patogeni mortali”.
Deși Gabbard nu a repetat și afirmațiile despre dezvoltarea de arme biologice în Ucraina cu sprijin militar din partea SUA, mai mulți politicieni americani proeminenți, printre care republicanii Adam Kinzinger și republicanul Mitt Romney, au considerat că aceasta distribuie pe pagina sa de Twitter și pe alte canale propagandă venită de la Moscova.
Tulsi Gabbard a apărut și la Fox News pentru a discuta despre aceste afirmații cu Tucker Carlson, iar fragmente din emisiunea respectivă au fost redifuzate de televiziuni de stat din Rusia. Ulterior, Gabbard și-a clarificat comentariile, afirmând că nu crede în existența unor arme biologice în Ucraina, dar a spus că laboratoarele care cercetează agenți patogeni într-o zonă de război activ ar putea fi avariate de Rusia.
Gabbard a devenit ulterior o susținătoare a Partidului Republican și a făcut parte din echipa de campanie a lui Donald Trump pentru alegerile prezidențiale ce au avut loc pe 5 noiembrie. Trump a anunțat pe 14 noiembrie că a ales-o să conducă Serviciul Național de Informații al SUA.
Mesajul, amplificat de podcasturi și pe rețelele de socializare
Brookings Institution a urmărit modul în care un grup de podcasturi politice de dreapta din Statele Unite au promovat teza „laboratoarelor de arme biologice din Ucraina” între 8 și 18 martie 2022, cei mai prolifici fiind Steve Bannon și Charlie Kirk, care au susținut această teorie a conspirației în cinci episoade fiecare.
Teorii ale conspirației anterioare despre COVID-19 au fost frecvent reluate, Anthony Fauci fiind menționat de peste 50 de ori, alături de diverse acuzații nefondate. Potrivit Brookings, mediul podcasturilor a servit la propagarea dezinformării chiar mai rapid decât rețelele de socializare deoarece nu există un „mecanism încorporat” prin care ascultătorii să respingă afirmațiile sau să verifice faptele.
Cu toate acestea, un studiu separat realizat de Center for Countering Digital Hate a constatat că Facebook nu a etichetat ca fiind false sau înșelătoare 80% dintre postările care distribuiau articole externe ce răspândeau teoria conspirației privind laboratoarele biologice din Ucraina. Postările folosite în studiu erau datate între 24 februarie și 14 martie.
Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că studiul „înfățișează greșit amploarea și scopul eforturilor noastre”.