Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința fostei președinte a oficiului teritorial Călărași al unui fost partid politic, găsită vinovată de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării formațiunii din partea unui grup criminal organizat.
Instanța a stabilit o pedeapsă de 4 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru femei. Totodată, inculpata a fost privată de dreptul de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații afiliate acestora, precum și de a desfășura activități de administrare financiară sau organizare logistică în cadrul formațiunilor politice, pe un termen de 4 ani.
Conform sentinței, pedeapsa urmează să fie executată parțial: doi ani cu executare efectivă în penitenciar, iar ceilalți doi ani – cu suspendare condiționată, fiind stabilită o perioadă de probațiune de doi ani.
Până la rămânerea definitivă a hotărârii, în privința inculpatei a fost aplicată măsura preventivă a arestului preventiv.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de aproximativ 467.000 de lei, bani considerați a fi fost utilizați la comiterea infracțiunii. Sechestrul aplicat anterior asupra bunurilor inculpatei a fost menținut.
Potrivit probelor administrate de Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpata, activând în calitate de președintă a oficiului teritorial Călărași al partidului, ar fi cunoscut faptul că formațiunea era finanțată de un grup criminal organizat și, împreună cu alți membri, ar fi contribuit la acceptarea acestei finanțări ilegale.
Anchetatorii susțin că inculpata ar fi acceptat, în mod conștient și prin complicitate, mijloace bănești în valoare de aproximativ 467.000 de lei, provenite din activități ilegale, care ar fi fost utilizate pentru finanțarea activităților partidului, inclusiv organizarea protestelor și remunerarea participanților, în scopul influențării proceselor politice din Republica Moldova.
Procurorii urmează să decidă, în termen de 15 zile, dacă vor contesta sentința.
Notă: Persoana condamnată este prezumată nevinovată până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
