Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban a condamnat acțiunile consilierilor PAS care, potrivit declarațiilor sale, au provocat haos și au perturbat ședința de prezentare publică a Planului de Mobilitate Urbană, desfășurată astăzi, 5 martie, în capitală.
„În timp ce executivul muncește în teren și implementează proiecte pentru Chișinău, alții fac show-uri menite să distragă atenția oamenilor de la problemele reale”, a afirmat primarul. Potrivit acestuia, astfel de acțiuni fac parte dintr-o „tactică de diversiune politică”, menită să minimalizeze atenția asupra creșterii prețurilor la carburanți și gaz, facturilor mari, pensiilor și salariilor mici, precum și asupra problemelor din justiție și tensiunilor sociale create în societate.
Evenimentul blocat era dedicat prezentării unui document strategic pentru dezvoltarea infrastructurii și organizarea traficului din Chișinău, cu participarea experților și cetățenilor. În loc să participe la discuții profesioniste, consilierii PAS au intrat în sală și au solicitat evacuarea publicului, motivând că ar urma să desfășoare o ședință a Consiliului Municipal Chișinău. De asemenea, au fost chemate forțele de ordine pentru a evacua participanții.
Primarul a subliniat că ședința Consiliului Municipal Chișinău este programată oficial pentru 12 martie 2026 și că intervenția PAS reprezintă „un comportament abuziv și iresponsabil” care subminează dialogul public și buna funcționare a administrației locale.
„Chișinăul are nevoie de proiecte și soluții pentru dezvoltare, nu de spectacole politice și acțiuni de destabilizare”, a conchis Ion Ceban.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
