Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » EDITORIAL// În căutarea trădătorilor de patrie
    EXPERȚI

    EDITORIAL// În căutarea trădătorilor de patrie

    30 mai 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Guvernanții au găsit o altă cale de atac al opoziției. Nu e vorba de așa zisă opoziție “constructivă”, de liderii partidelor pro-europene de carton, care o fac pe criticii, dar, de fapt, sunt parte din alaiul președintei în drumul triumfal spre alegerile din octombrie. E vorba de partidele incorporate de propaganda puterii în “coloana a V-a”, așa numitele partide proruse – porecla partidelor etatiste. În Moldova nu poți fi decât pro-Europa, pro-NATO, ori pro-România. Dacă îndrăznești să fii pro-Moldova, ești înfierat drept pro-rus. Iar, dacă ești pro-rus, ești trecut în registrul trădătorilor de patrie. Din întâmplare, tocmai reprezentanții partidelor etatiste, pro moldovenești au rating politic înalt în pragul alegerilor prezidențiale: Șor, Voronin; Dodon, Vlah.

    Deputatul PAS Lilian Carp a anunțat public, că împreună cu specialiști în materie juridică de o anumită culoare politică se chinuie să elaboreze noi forme de trădare de patrie. E și firesc… În actuala redacție a articolului 337 „Trădarea de patrie” (Codul Penal) se încadrează cu greu acțiunile politicienilor de stânga, enumerați mai sus. Nici unul dintre ei nu are acces la secretul de stat. Prin urmare, sarcina deputatului Carp e nobilă, deși absurdă: să lărgească cumva ușa articolului penal, astfel încât să poată împinge printre ușori, adică să-i acuze, și pe acei, care nu pot fi prinși cu stația radio pe o buturugă de stejar, transmițând de zor secrete în Codul Morse.

    Singura soluție realistă pe care i-o sugerează lui Carp practica de guvernare a regimului Sandu, este să recurgă din nou la un subterfugiu al reformei justiției: una dintre clauzele de promovare a vettingului pentru procurori ar fi jurământul secret pe formula de “trădare de patrie” marca LIlian Carp. Carp înțelege conceptul de spionaj diametral opus celui clasic: acesta nu se bazează pe informarea dușmanului, ci pe dezinformarea propriilor cetățeni. Alt deputat PAS preocupat de spionaj, Adrian Cheptonar, tocmai a demonstrat ce relație trebuie să existe între spionaj și procuratură, afirmând pentru presă, că sarcina procurorilor este să dovedească, că deepfake-urile sunt create sub îndrumarea unui stat străin și au ca scop asfixierea statului moldovenesc. Adicătelea, spionajul se identifică cu campaniile de dezinformare, care au drept scop prejudicierea securității statului. No comment!

    Ce zic „potențialii trădători” despre trădarea de patrie? Vladimir Voronin: “De fapt, principala problemă a politicii moldoveneşti nu e trădarea, ci faptul că lumea politică e preocupată cu precădere de propria ei bunăstare”. Ilan Șor: “Un exemplu elocvent de trădare de patrie și subversiune este, bunăoară, discuția șefului diplomației americane de la Chișinău cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii, o instituție care ar trebui să fie independentă și să se supună exclusiv Constituției și legilor Republicii Moldova”. Irina Vlah: “Trădare e atunci, când guvernarea scuipă pe propriul popor și îl atrage într-un conflict străin. Când o treime din acest popor se află sub pragul sărăciei, iar Maia Sandu cheltuie miliarde pentru procurarea armelor. Domnilor de la PAS, căutați trădătorii de țară între voi!”

    Autor: Valeriu Reniță

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleBelarus: 35 de jurnaliști întemnițați, toți recunoscuți ca deținuți politici
    Next Article Ian Lisnevschi: Copiii trebuie protejați de manipularea politică

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Val de ură împotriva românilor din R. Moldova: Explicația unui expert

    22 mai 2025

    Miturile anti-UE recirculate înainte de alegeri, demontate de un expert

    6 mai 2025

    Pericol pentru Moldova: Experții avertizează asupra consecințelor unui eventual președinte George Simion

    5 mai 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Blocul Alternativa denunță „haosul instituțional” și „justiția controlată politic”

    24 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    „Luptă sistematică împotriva Bisericii”: „Moldova Mare” acuză autoritățile după blocarea Episcopului Marchel

    23 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Nicușor Dan și-a depus mandatul de primar după ce a fost ales președinte

    23 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Ministrul Mihai Popșoi a participat la lucrările Forumului de Securitate la Marea Neagră și în Balcani

    23 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Un deputat din Găgăuzia, acuzat de avere nejustificată

    23 mai 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.