Deputații opoziției parlamentare au înaintat un proiect de lege pentru revocarea președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Documentul, semnat de circa 40 de legiuitori din mai multe fracțiuni, nu a întrunit însă numărul necesar de voturi.
Vasile Costiuc, deputat „Democrația Acasă”: „Avem un proiect de hotărâre ce ține de libertatea de exprimare în Parlament și despre comportamentul inadecvat al conducerii Parlamentului. Atunci când democrația degradează, suntem obligați să reacționăm. Avem un proiect de hotărâre care presupune o declarație de exprimare a votului de neîncredere și revocare, înainte de termen, a președintelui Parlamentului. Pentru cei care facă gălăgie în sală – ori ne dați un pion, ori vă luăm regina”.
Din sală, deputații PAS au replicat: „Ia și cumpărăți un bilet”, „Treci revizia tehnică”, făcând trimitere la două episoade cu implicarea lui Costiuc: primul, după ce ar fi fost scos forțat dintr-un autobuz din Napoli pentru că nu ar fi plătit biletul. Deputatul a explicat însă că s-a pomenit în această situație nu din refuz de a plăti biletul, ci pentru că terminalul nu i-a procesat plata.
Al doilea episod a avut loc săptămâna curentă, când legislatorul a fost amendat pentru că îi expirase revizia tehnică și asigurarea.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, speakerul poate fi revocat înainte de termen la cererea fracţiunii parlamentare care l-a propus sau a 1/3 din numărul deputaţilor aleşi, ceea ce reprezintă cel puțin 34 de parlamentari.
Hotărârea privind revocarea Preşedintelui Parlamentului se adoptă cu votul a 2/3 din numărul deputaţilor aleşi, adică 67 deputați, prin vot secret.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
