Compania FORUM TIR a adresat o scrisoare Președintelui Maia Sandu în care descriu cum, alături de alte companii din domeniu, au devenit victime ale unei scheme infracționale. Iată ce afirmă aceștia:
„Prin prezenta scrisoare dorim să atragem atenția Președintelui țării asupra unei scheme infracționale îndreptată împotriva transportatorilor auto internaționali din Republica Moldova.
Schema nominalizată a fost pusă la cale și este desfășurată de către cet. Diaconu Vasile Tudor. Diaconu Vasile Tudor este o persoană care a pus la cale mai multe scheme infracționale. Totodată, este de menționat că, cet. Diaconu Vasile Tudor este protejat de persoane influente. Ori după o ședință de judecată acesta s-a apropiat de mine și mi-a comunicat că ”în zadar insist cu plângerea la poliție, că el oricum o să rezolve situația”. Iar după cum rezultă din modul de gestionare a dosarului penal intentat la plângerea depusă de SRL „FORUM TIR”, aceste afirmații se dovedesc a fi adevărate.
În continuare ne vom expune asupra schemei infracționale de escrocherie. Astfel, cet. Diaconu Vasile Teodor prin intermediul companiilor sale (SRL ”Diaconu-Lux”, SRL ”DVT BROKER” etc.) escrochează de la transportatorii auto internaționali mijloace financiare.
Schema cet. Diaconu Vasile Teodor este următoarea: acesta prin intermediul companiilor sale contactează transportatorii auto pentru transportarea mărfii în Federația Rusă, cu destinație la companiile fondate tot de el. După ce camionul ajunge la punctul vamal Briansk reprezentantul companiei rusești a lui Diaconu Vasile, întâlnește șoferul, devamează marfa achitând toate taxele vamale inclusiv cele fitosanitare. Ulterior, acest reprezentant însoțește camionul la locul de destinație. După ce marfa ajunge la destinație și este descărcată, compania destinatară evită să aplice ștampila pe scrisoarea de trăsură, invocând diverse motive. După aceasta Diaconu Vasile prin intermediul companiilor sale (fie expeditorul fie destinatarul) acționează în judecată transportatorii, invocând că marfa nu a ajuns la destinație, și solicitând încasarea contravalorii acesteia. Totodată, în cadrul proceselor judiciare se solicita aplicarea sechestrelor judiciare, prin aceasta punându-se piedici activității economice a companiilor de transport. Aplicarea acestor sechestre îi impuneau pe unele companii să achite suma estorcată, doar ca să nu-și sisteze activitatea și respectiv să piardă afacerea.
Sub această schemă infracțională a căzut SRL „FORUM-TIR”, care a fost acționată în judecată de companiile afiliate lui Diaconu Vasile de două ori. Suma totală pe care Diaconu Vasile a intenționat să o estorcheze de la SRL „FORUM-TIR” este de 14 530 USD și 112 434,31 Ruble rusești. Din fericire SRL „FORUM-TIR” a fost în stare să-și apere poziția în instanța de judecată, având câștig în ambele cauze civile. Însă alte companii nu au avut acest noroc.
Printre alte companii care au devenit victime ale lui Diaconu Vasile se numără: SRL ”VIOVIG TRANS”; ”MG-CONEXIM” SRL; SRL ”ROCON-TRANS” și alte peste 30 de transportatori auto internațional.
Totodată, menționat că SRL ”FORUM TIR” a depus plângere penală pe faptele infracționale săvârșite de Diaconu Vasile în privința sa. La data de 23.09.2016 a fost pornită urmărirea penală în cauza nr. 2016890137, pe faptul existenței bănuielii rezonabile de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 27, art. 190 alin. (5) din Codul Penal. Iar la data de 26.01.2017 a fost pornită urmărirea penală pe faptul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute la art. 27, art. 190 alin. (2) lit. c) Cod Penal, fiind-ui atribuit nr. 2017010097. Aceste cauze penale au fost conexate fiindu-le atribuit nr. 2016890137. În cadrul respectivei cauze penale Diaconu Vasile a fost pus sub învinuire, incriminându-i-se comiterea infracțiunii prevăzute de art. 27, art. 190 alin. (5) din Codul Penal.
Respectiva cauză penală se examinează mai bine de 7 ani, iar organele procuraturii încearcă să mușamalizeze cauza dată, pentru a-l elibera de răspundere penală pe Diaconu Vasile.
Evidențiem faptul că inițial organul de urmărire penală și procurorul au refuzat pornirea urmăririi penale. Drept motiv al acestei soluții organul procuraturii a indicat că, relațiile apărute între Diaconu Vasile și SRL ”Forum Tir” stabilesc existența unor raporturi juridice civile care urmează a fi soluționate de instanța de drept comun. Acest refuz al organului de urmărire penală a fost anulat de către instanța de judecată prin Încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 30.05.2016. Judecătorul de instrucție indicând în mod clar și expres că, în cauza dată existe o tentativă de escrocherie.
Necătând la constatările judecătorului de instrucție procurorii pe caz au emis încă de două ori Ordonanță privind scoaterea lui Diaconu Vasile de sub urmărire penală și clasare a cauzei. Ultima din aceste ordonanțe, este Ordonanța procurorului în Procuratura mun. Chișinău Nicolae Busuioc din 17.05.2023.
Astfel, evidențiem faptul că organul procuraturii deja de trei ori a încercat să mușamalizeze cauza și să-l libereze pe Diaconu Vasile de răspundere penală. SRL „Forum Tir ” de fiecare dată a contestat soluțiile procurorului având de fiecare dată câștig de cauză. Astfel, instanța de judecată de două ori a admis plângerile depuse de SRL „Forum Tir” și a declarat nule ordonanțele procurorului. La moment Ordonanța procurorului în Procuratura mun. Chișinău Nicolae Busuioc din 17.05.2023 prin care cauza penală a fost clasată este contestată la judecătorul de instrucție.
Este de menționat că Ordonanța procurorului în Procuratura mun. Chișinău Nicolae Busuioc din 17.05.2023 este în mare parte plagiată de pe Ordonanța din 24.12.2020 (ordonanța de clasare anterioară pe cauza dată). Totodată, aceste ordonanțe nominalizate la fel se bazează pe alegația că relațiile apărute între Diaconu Vasile și SRL ”Forum Tir” stabilesc existența unor raporturi juridice civile care urmează a fi soluționate de instanța de drept comun. Alegație care a fost combătută prin Încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 30.05.2016. Astfel, fiecare dată organul procuraturii încalcă un act de dispoziție judecătoresc irevocabil.
Din acesta și alte motive întemeiate am sesizat Colegiul de disciplină și etică din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor. Însă inspecția procurorilor ca de obicei și apără colegii și a încetat procedura disciplinară.
Este de menționat și faptul că Diaconu Vasile a fost vizat în investigația jurnalistică RISE Moldova din data de 19.08.2015[1]. Potrivit acestei investigații Diaconu Vasile a stat în spatele unei scheme de export ilegal a fructelor în Federația Rusă în anul 2015. Din investigația respectivă se constată comiterea mai multor fapte ilegale ale lui Diaconu Vasile, cum ar fi: pretinderea sumelor de bani pentru oferirea actelor permisive de export a fructelor, falsificarea actelor de proveniență a mărfii, etc.
Cu toate că jurnaliștii redacției RISE Moldova au prezentat probe evidente a faptelor ilegale comise de către Diaconu Vasile, organele de drept nu au întreprins acțiuni în vederea investigării faptelor ilegale ale lui Diaconu Vasile și atragerii cestuia la răspundere penală.
Astfel, avem presimțirea că procurorii pe caz au fost influențați de către Diaconu Vasile, iar fraza lui ”oricum să rezolv situația” nu reprezintă vorbe deșarte.
Ținând cont de cele menționate, și de faptul că Președintele Republicii Moldova este garantul respectării drepturilor și libertăților persoanelor, solicităm de a lua act de prezenta adresare, și a reacționa prin mijloacele stabilite de lege, la exercitarea atribuțiilor funcționale a organelor procuraturii pe cauza dată”.