Serviciul Fiscal de Stat informează că, începând cu data de 1 ianuarie 2025, intră în vigoare mai multe modificări la Codul fiscal privind impozitul pe venit, taxa pe valoare adăugată, accize, impozite și taxe locale.
Ajustarea noțiunii de „locuință de bază”
Potrivit SFS, au fost extinse condițiile pentru a recunoaște drept locuință de bază locuința care constituie domiciliul/reşedinţa contribuabilului în decursul ultimilor trei ani până la momentul înstrăinării, prin introducerea inclusiv și cazului în care domiciliul/reședinţa a fost anulată cu cel mult 90 zile calendaristice înainte de data înstrăinării.
Modificarea conținutului noțiunii de „servicii profesionale”
În vederea concretizării listei subiecților impunerii cu impozit pe venit ca urmare a desfășurării serviciilor profesionale reglementate de legislația în domeniu, a fost inclusă şi oricare altă activitate independentă desfăşurată în conformitate cu legislaţia.
Introducerea Programului de stimulare pe termen lung (Stock-option plan).
A fost introdus tratamentul fiscal al titlurilor (cotelor) de participare achiziționate la un preț preferențial sau de a primi cu titlu gratuit în cadrul programului inițiat în cadrul unei persoane juridice sau în cadrul persoanelor juridice interdependente acesteia.
Respectiv, programul reglementează dreptul angajaților și administratorilor companiei, cu statut de rezidenți fiscali, de a achiziționa un număr determinat de titluri de participare emise de entitate, dar nu mai mult de 25% din capitalul social al persoanei juridice.
Scopul programului este păstrarea forței de muncă în cadrul companiei pentru o perioadă mai îndelungată, implicarea activă a angajatului și majorarea contribuției acestuia la dezvoltarea entității.
Pentru calificarea unui program ca fiind stock option plan, programul respectiv trebuie să cuprindă o perioadă minimă de trei ani între momentul acordării dreptului și momentul exercitării acestuia (achiziționării/primirii titlurilor (cotelor) de participare).
Drepturile acordate în cadrul stock option plan, în momentul acordării, în conformitate cu condiţiile stabilite de Guvern vor constitui sursă de venituri neimpozabile.
Cheltuielile suportate de persoana juridică în scopul răscumpărării/anulării opțiunilor din stock option plan nu se vor permite spre deducere.
Creşterea sau pierderea de capital în cazul tranzacţiilor cu titluri (cote) de participare dobândite la preţ preferenţial sau gratuit în cadrul stock option plan se determină ca diferenţa dintre preţul de vânzare (suma încasată/venitul obţinut) a titlurilor (cotelor) de participare şi baza valorică a acestora. Baza valorică va constitui valoarea titlurilor (cotelor) de participare tranzacţionate în cadrul stock option plan, care reprezintă preţul de achiziţie preferenţial stabilit la data acordării dreptului. Pentru titlurile (cotele) de participare dobândite cu titlu gratuit, baza valorică a acestora este considerată egală cu zero.
Revizuirea spectrului de facilități acordate de angajator
În noua redacție, se consideră facilitate plăţile acordate salariatului de către angajator pentru recuperarea cheltuielilor personale, precum şi plăţile în favoarea salariatului, efectuate altor persoane, cu excepţia plăţilor în bugetul asigurărilor sociale de stat, a plăţilor menţionate la art. 24 alin.(19) şi (24) care nu depăşesc plafonul stabilit de Guvern şi a plăţilor menţionate la art. 24 alin.(193), (20) şi (26) care nu depăşesc plafonul prevăzut de art. 24.
Totodată, nu sunt tratate drept facilitate:
- plățile acordate salariatului de către angajator în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani în mărime ce depăşeşte valoarea nominală deductibilă de 2500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului;
- cadourile în natură, inclusiv vouchere, oferite salariaţilor de către angajator, precum şi cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia zilelor de sărbătoare nelucrătoare conform Codului muncii şi a zilelor de naştere ale salariaţilor, al căror cuantum cumulativ depăşeşte valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat fiecărui salariat.
Extinderea spectrului de venituri neimpozabile
Articolul 20 din Codul fiscal a fost completat cu noi surse de venit neimpozabile:
– Veniturile persoanelor fizice rezidente obținute sub formă de creștere de capital sau dobânzi aferente valorilor mobiliare de stat și/sau aferente obligațiunilor emise de autoritățile administrației publice locale;
– Veniturile obţinute de persoanele fizice rezidente (cetăţeni ai Republicii Moldova şi apatrizi) de la înstrăinarea unui autoturism care a fost în proprietatea contribuabilului cel puţin 3 ani până la data înstrăinării, cu excepţia autovehiculelor de colecţie de interes istoric sau etnografic;
– Cadourile în natură, inclusiv voucherele oferite salariaţilor, al căror cuantum anual în raport cu un salariat nu depăşeşte cumulativ valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat.
Revizuirea spectrului de cheltuieli deductibile
– Ajustarea art. 24 alin. (8), urmare a căreia, nu se permite deducerea pierderilor în urma vînzării sau schimbului proprietăţii, îndeplinirii lucrărilor şi prestării serviciilor, efectuate, în mod direct sau mijlocit, între persoanele interdependente, cu excepţia tranzacţiilor pentru care a fost aplicat principiul lungimii braţului la stabilirea preţului.
– Ajustarea art. 24 alin.(192) în vederea acordării dreptului la deducerea cheltuielilor efectuate atât în folosul angajatului, cât și în folosul studenților stagiari și/sau elevilor pentru orice plăți efectuate, în raport cu aceștia pentru care au fost calculate contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii și/sau au fost reținute primele de asigurare obligatorie de asistență medicală și impozitul pe venit.
– Ajustarea art. 24 alin. (193), prin care s-a permis deducerea cheltuielilor suportate şi determinate de angajator, în folosul salariatului, pentru:
a) cadouri în natură, inclusiv vouchere, oferite salariaţilor, al căror cuantum anual în raport cu un salariat nu depăşeşte cumulativ valoarea de 10% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat;
b) perfecţionarea salariaţilor, alta decât cea prevăzută la alin. (19), precum şi pentru activităţile aferente consolidării culturii corporative şi a spiritului de echipă, în modul stabilit de Guvern, în cuantum anual ce nu depăşeşte 5% din valoarea calculată ca diferenţă între fondul de retribuire a muncii total pe întreprindere, determinat pentru anul precedent sau pentru anul curent, şi fondul de retribuire a muncii persoanelor specificate la grupele minore 112 şi 121 din Clasificatorul ocupaţiilor din Republica Moldova din anul respectiv. În sensul prezentei litere, prin fond de retribuire a muncii se înţelege salariul, alte recompense pentru munca depusă, inclusiv ajutorul material;
c) abonamente pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere, profilactic sau terapeutic, achiziţionate de la furnizori ale căror activităţi sunt încadrate la codurile 93.11, 93.12 sau 93.13 din Clasificatorul activităţilor din economia Moldovei, precum şi de la intermediarii acestora, în mărime anuală de până la 50% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, în raport cu un salariat;
d) contractarea serviciilor medicale în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, în raport cu un salariat.
– Ajustarea art. 24 alin.(26) prin permiterea la deducere a cheltuielilor suportate şi determinate de angajator pentru plăţile efectuate, în folosul salariatului, în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani în mărime ce nu depăşeşte valoarea de 2500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului.
– În vederea stabilirii unui plafon maxim deductibil pentru fiecare tip de cheltuieli prevăzut la art.24 alin.(193) din CF, s-a exclus obligația de determinare a plafonului maxim deductibil pentru plățile respective, care a constituit 15% din valoarea calculată ca diferență dintre fondul de retribuire a muncii total pe întreprindere, determinat pentru anul curent și fondul de retribuire a muncii persoanelor specificate la grupele minore 112 şi 121 din Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova.
Acordarea dreptului de aplicare a metodei de amortizare accelerate pentru toate persoanele juridice
În vederea extinderii spectrului de instrumente axate pe eficientizarea proceselor de desfășurare a activității de întreprinzător, nu se va mai ține cont de tipologia întreprinderii (mare, mică, mijlocie etc.), care este reglementată prin Legea nr.179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2025, deducerea în scopuri fiscale a amortizării se admite în mărime de până la 50%. Cealaltă parte a valorii mijlocului fix se va amortiza liniar pe perioada duratei de funcționare utilă.
Reglementarea dreptului la deducerea reducerilor pentru pierderi la active şi la angajamente condiţionate, calculate conform IFRS de către organizațiile de creditare nebancare
Începând cu 01.01.2025, organizațiile de creditare nebancare vor avea dreptul la deducerea provizioanelor destinate acoperirii eventualelor pierderi ce ţin de nerestituirea creditelor nebancare şi neachitarea dobânzilor aferente şi acoperirii creanţelor ce ţin de nerecuperarea ratelor şi a dobânzilor de leasing financiar în limita provizioanelor calculate conform regulamentelor Băncii Naţionale a Moldovei, pentru cei care țin evidența conform SNC.
Extinderea spectrului de facilități acordate persoanelor fizice la determinarea impozitului pe venit
– A fost extins spectrul facilităților acordate persoanelor fizice la determinarea impozitului pe venit prin acordarea dreptului la deducere a cheltuielilor suportate pe parcursul perioadei fiscale, pentru învățământul persoanelor întreținute – copii, oferite de instituțiile de învățământ prevăzute la art. 15 din Codul educației:
- instituţie de educaţie antepreşcolară;
- instituţie de învăţământ preșcolar;
- instituţie de învăţământ primar, secundar, profesional tehnic, superior;
- instituţie de învăţământ extrașcolar, etc.
Suma deductibilă, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern se aplică cumulativ la numărul total de copii și pentru toate tipurile de învățământ.
– Se permite deducerea sumei achitate de către persoana fizică pentru procurarea primei de asigurare în baza contractului de asigurare încheiat în temeiul claselor de asigurări de viaţă, asigurări de sănătate, asigurări de incendiu şi de alte calamităţi naturale, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat, pentru toate tipurile de contracte cumulativ.
– Se permite deducerea dobânzilor achitate de către persoana fizică, pe parcursul perioadei fiscale, în cazul procurării primei locuinţe în baza contractului de credit, altul decât cel contractat prin programele de stat, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Pentru locuinţa proprietate comună în devălmăşie/cote-părţi, dreptul la deducere se acordă fiecărui beneficiar al creditului, proporţional cotei-părţi deţinute, aplicată conform limitei stabilite.
Extinderea spectrului de organizații scutite de impozitul pe venit
– Extinderea spectrului de organizații necomerciale scutite de impozitul pe venit, prin completarea art.52 din Codul fiscal, cu organele de autoadministrare a profesiilor conexe justiției;
– La art. 52 alin. (1), lit. c) din CF (organizaţia filantropică) se abrogă;
– Excluderea dreptului de trecere în cont impozitul pe venitul achitat în orice stat străin, pentru subiecții SIMM;
– Articolul 6919 a fost modificat prin excluderea obligației, pentru subiecții ce desfăşoară activităţi prevăzute de Capitolul 103, de luare la evidenţă fiscală de către subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază de activitate se află domiciliul indicat în buletinul de identitate, luarea la evidență fiind posibilă la oricare din subdiviziuni.
Citiți toate modificările aici.