Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) cere Comisiei Electorale Centrale retragerea regulamentului cu privire la modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public.
Potrivit CUB, regulamentul introduce o serie de prevederi vagi și ambivalente, care creează confuzii și depășesc vădit atribuțiile prevăzute de lege pentru CEC, iar prevederile acestor noi reglementări creează riscul unei cenzurări dure a mesajelor electorale.
Președintele CUB, Igor Munteanu, a declarat că prevederile noului regulament adoptat de CEC încalcă prevederi constituționale și creează un precedent periculos pentru încălcarea unor standarde esențiale pentru alegeri democratice și corecte.
„Regulamentul este scris prost și depășește în mod vizibil atribuțiile CEC, care-și atribuie cu de la sine putere niște funcții improprii, lăsând fără atenția necesară mai multe acțiuni cu tentă electorală care se întâmplă în spațiul public și care pot compromite caracterul democratic al acestui scrutin. Solicităm retragerea imediată a Regulamentului menționat și ne rezervăm dreptul de a acționa CEC în instanța de judecată pentru motivele invocate mai sus”, a menționat liderul CUB.
Igor Munteanu, a făcut referință la mai multe evidențe și fapte legate de folosirea resurselor administrative de către oficiali ai statului și guvernului.
„Calificăm vizitele recente ale Președintei Maia Sandu în teritoriu drept acțiuni de PR politic în favoarea partidului PAS, legitimarea traseismului pe care-l stimulează în ultima vreme acest partid, ceea ce afectează statutul constituțional al șefului statului într-o perioadă electorală, anunțată de CEC. Constituția nu-l definește pe șeful statului ca agent electoral al partidului de guvernământ, ci ca un președinte al tuturor cetățenilor R. Moldova. Președintele nu-i Papa de la Roma, iar Constituția nu-i bisericuța partidului”, a adăugat Igor Munteanu.
La rândul său, Ion Bulgac, Candidatul CUB pentru alegerile din Municipiul Chișinău, a subliniat că actuala guvernare comite aceleași derapaje ca și alte guverne contra cărora s-a ridicat toată țara.
„Este limpede azi că PAS trece printr-un moment de cumpănă al existenței sale politice, or vremurile bune pentru PAS, se termină. Dacă nu vom lua atitudine principială față de aceste derapaje va urma prăpădul în ceea ce privește libertatea noastră constituțională de exprimare. Deși în mod cert acest Regulament este vădit neconstituțional și încalcă art. 66 și 72 din Constituția Republicii Moldova, lucrurile sunt trecute sub tăcere de mass-media, mai ales cea cooptată, și ceea ce a mai rămas din societatea civilă”, a spus Ion Bulgac.
„Ceea ce ni se impune acum prin aceste noi reglementări ale CEC arată mai mult ca o situație în care guvernarea, cu mâinile autorității electorale, își stabilește ca obiectiv să impună o cenzură dură asupra informațiilor electorale de interes pentru cetățean. Cum adică, CEC să stabilească marja informației verifice ori ne-veridice? Eu am optat mereu pentru o campanie cinstită și curată, dar constatăm că acest lucru este de departe foarte impropriu pentru actuala guvernare”, a declarat Nicolae Rozenbac, candidatul CUB la funcția de primar al orașului Călărași.
După finalizarea conferinței, CUB a sesizat CEC printr-un demers scris care solicită retragerea Regulamentului și informează conducerea autorității electorale care afectează integritatea unor prevederi constituționale, conținute de acest Regulament contradictoriu.
Totodată, CUB reiterează că nimeni și nimic nu este mai presus de Constituție, iar respectarea acesteia este garantul unui climat social democratic și sănătos, favorabil parcursului de aderare la Uniunea Europeană, un obiectiv dorit de cetățenii liberi ai R. Moldova.