Terenuri, case, bunuri de lux și sute de mii de euro în bănci. Cu asta se laudă cei 14 candidați la alegerile prezidențiale din acest an. Digi24.ro a analizat declarațiile de avere și interese depuse de cei care au intrat oficial în cursa pentru Palatul Cotroceni și vă prezintă situația financiară a acestora.
Mircea Geoană, Kelemen Hunor, Ana Birchall și Cristian Terheș sunt cei mai bogați candidați la prezidențiale, fiecare menționând că are peste 190.000 de euro în conturi sau obiecte de lux de peste 90.000 de euro. La polul opus, George Simion a declarat că nu deține niciun bun, în timp ce un alt candidat cu șanse minime să obțină un scor decent la alegerile prezidențiale nu a trecut niciun venit obținut pe parcursul anului trecut.
Așadar, iată averile candidaților la alegerile prezidențiale, în ordine aleatorie:
Nicolae Ciucă deține două terenuri, cumpărate în 2005 și 2015, în Dolj și Ilfov, de aproximativ 3.500 de metri pătrați. Are o casă de locuit în Ilfov, de 232 de metri pătrați, și două autoturisme Toyota – un Rav4, din 2020, și o Corola, din 2006. Fostul premier are 165.953 de lei investiți în Fonduri și 173.877 de lei într-un cont deschis la Banca Transilvania. Totodată, are de dat înapoi, în 2025, 100.000 de lei împrumutați de la Banca Transilvania. Pe parcursul anului trecut, Nicolae Ciucă a încasat 105.991 de lei în total din indemnizația de prim-ministru, 94.334 de lei din indemnizația de parlamentar și 232.920 de lei din pensia de serviciu.
Ana Birchall. Fosta ministră a Justiției și actual candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an arată că deține patru terenuri, în Suceava și Prahova. Trei dintre ele au fost cumpărate, iar unul moștenit. Cel mai mare teren este de 14.000 de metri pătrați. Ana Birchall mai arată că, între 1997 și 2006, a cumpărat trei apartamente, dintre care două le deține alături de soț. Mai are o casă de vacanță în Suceava și o altă locuință, cumpărată alături de soț. Un apartament și o casă se află în Statele Unite ale Americii. La capitolul bunuri de lux, Ana Birchall arată că deține bijuterii de 65.000 de euro și lingouri de aur în valoare de 411.000 de euro. Birchall are aproximativ 190.000 de euro împărțiți în 15 conturi curente deschise la diverse bănci din România, SUA și Hong Kong, dar și 400 de lire sterline într-un depozit bancar. Fosta ministră a investit aproximativ 450.000 de dolari în obligațiuni de stat, potrivit declarației de avere. La capitolul datorii, Ana Birchall a declarat un credit în valoare de 10.000 de euro, scadent în 2024. Pe parcursul anului trecut, Ana Birchall a încasat aproximativ 20.000 de euro din titlurile de stat, 536.000 de lei din salariul de la Nuclearelectrica și aproximativ 50.000 de dolari din chirii. Potrivit declarației de interese, Ana Birchall are calitatea de asociat la Institutul de Politici Publice și de Securitate Pontus Euxinus.
Mircea Geoană deține un teren în Corbeanca, cumpărat în 2001 și care are o suprafață de 1.000 de metri pătrați, și două apartamente în București, unul dobândit în 1988 (donație de la o rudă de gradul I) și unul dobândit în 2015 prin cumpărare. Candidatul independent la prezidențiale mai deține două autoturisme Lexus, fabricate în 2008 și 2019. La capitolul bunuri de lux, Mircea Geoană susține că deține trei colecții: una de obiecte de mobilier, icoane lemn, sticlă și trablouri (dobândită în 2011 prin moștenire) în valoare de 75.000 de lei, una de obiecte decorative din argint, cristal, bronz, porțelan și sticlă (dobândită în 2011 prin moștenire), în valoare de 65.000 de lei și obiecte de artă de 350.000 de lei. În ultimul an, Mircea Geoană a vândut un apartament cu 220.000 de euro și a donat un autoturism de 40.000 de euro. Fostul secretar general adjunct al NATO are 9 conturi curente deschise la diverse bănci din România și Belgia, care conțin în total aproximativ 460.000 de euro. Geoană mai are și 167.445 de euro într-un fond privat de pensii al NATO și aproximativ 5.000 de euro într-un depozit la CEC. Mircea Geoană susține că a acordat un împrumut de 80.000 de euro unei persoane private și că are investiții în valoare de 700.000 de lei în mai multe firme românești. Totodată, Geoană arată că a investit 25.000 de dolari în bonduri emise de statul român și că are acțiuni SIF de 6.7 lei. La capitolul venituri, Mircea Geoană a încasat 240.000 de euro pe parcursul anului trecut de la NATO, pentru funcția de secretar general adjunct, 104.400 de lei din pensia de fost diplomat și 28.771 de lei din drepturi de autor. Din declarația de interese reiese că Mircea Geoană este membru al Asociației Fotbal Club Rapid București, al Asociației Foștilor Elevi Români ai ENA și al Ascoiației Clubul Harvard România-Moldova. Geoană se mai regăsește în conducerea Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale, Asociației Comitetul Național pentru Dezvoltare, Fundației Tigreus, Asociației pentru Promovarea Tradițiilor Colegiului Național „Sf Sava” și Asociației Institutul Aspen România.
George Simion nu a declarat terenuri, clădiri sau bunuri. La capitolul venituri, George Simion susține că a obținut 60.000 de euro drept cadou de la botezul copilului și 137.402 de lei ( din salariul de la Camera Deputaților.
Elena Lasconi. La capitolul avere, Elena Lascon are un teren intravilan, cumpărat în 2005, și alte 6 terenuri dobândite prin moștenire, din care deține anumite cote alături de alți membri ai familiei. Lasconi susține că mai deține o casă în Câmpulung (cumpărată în 2005), de aproape 100 de metri pătrați, și un apartament de 65 de metri pătrați în București (cumpărat în 2001). Soțul Elenei Lasconi mai deține, alături de alți membri ai familiei, două apartamente în București dobândite prin moștenire. Președinta USR mai deține un autoturism Opel din 2007. Elena Lasconi a declarat că a acordat un împrumut de 33.000 de lei către USR, dar are, la rândul ei, alte trei împrumuturi la bănci/o persoană privată, scadente cel mai târziu în 2037, cu o valoare totală de aproximativ 300.000 de lei. Salariul ei în ultimul an s-a ridicat la 12.559 de lei pe lună, pentru calitatea de primar al municipiului Câmpulung, în timp ce soțul a obținut 6.300 de lei pe lună în calitate de consilier la Camera Deputaților.
Marcel Ciolacu. Potrivit declarației de avere, Marcel Ciolacu deține 2 terenuri în Buzău, de 387 de metri pătrați, respectiv 61.79 de metri pătrați, și două case de locuit, de 281 de metri pătrați și 43 de metri pătrați. Terenurile și casele au fost cumpărate între 1999 și 2005. Premierul are 7 conturi bancare cu aproximativ 23.000 de euro. A acordat două împrumuturi, unul nepotului său Mihai-Cristian Ciolacu (informația reiese din declarația de avere depusă în calitate de prim-ministru, în vara anului 2024) – de 490.000 de lei și altul Alcom SRL, de 3010 lei. Marcel Ciolacu are și trei credite bancare, în valoare totală de 35.000 de lei, scadente cel târziu în 2028. Pe parcursul anului 2024, Marcel Ciolacu a avut un venit de 177.531 de lei, din indemnizațiile de prim-ministru și deputat. Soția lui a obținut 54.739 de lei anul trecut, de la Lucia Com 94 SRL, o firmă pe care inclusiv premierul a deținut-o în trecut. Din declarația de interese reiese că Marcel Ciolacu este asociat la Alcom SRL și președinte la Asociația Lumina 1879.
Cristian Diaconescu. Fostul ministru de Externe are două terenuri, în Argeș și București, dobândite în 2002, unul prin moștenire și celălalt cumpărat cu ajutorul unui credit bancar. Cristian Diaconescu a declarat că mai deține 2 case, în Argeș și București, și un apartament în București. Candidatul independent deține două mașini, un Ford Fiesta și un Hyundai Tucson, ambele cumpărate, și o colecție de trei tablouri moștenite, în valoare de 6.000 de euro. Diaconescu a declarat datorii în valoare de 60.000 de euro, scadente cel târziu în 2027. La capitolul venituri, Diaconescu nu a declarat că în ultimul an a încasat un salariu. În schimb, susține că a primit 8.500 de lei pentru cursuri ținute la Fundația Calea Victoriei și 110.400 de lei din pensia de fost diplomat. Din declarația de interese reiese că Diaconescu are un cabinet de avocatură, este președinte al Asociației Centrul pentru Afaceri Externe și al Asociației Platforma Independentă și membru al Fundației Ambasador Vasile Sofinetti.
Cristian Terheș, intrat recent în Parlamentul European pe listele AUR, dar care candidează la alegerile prezidențiale din acest an din partea Partidului Național Conservator Român, deține patru terenuri, cumpărate între 2008 și 2014, în Sălaj și Bihor. Terheș mai arată că deține trei apartamente, în aceleași două județe, și două aututorisme – un Toyota Camry din 2016 și un Mitsubishi Eclipse din 2020. Cristian Terheș a trecut în declarația de avere 11 conturi bancare (ce-i aparțin și soției), care conțin aproximativ 230.000 de euro, și un depozit deschis în SUA, cu 9.750 de dolari. Europarlamentarul a împrumutat în ultimul an Partidul Național Conservator Român cu aproximativ 77.000 de euro, în timp ce soția are acțiuni și titluri de stat (în SUA) în valoare de 336.000 de dolari. La capitolul venituri, Cristian Terheș arată că a încasat în ultimul an 93.000 de euro din salariul de europarlamentar. Din declarația de interese reiese că Terheș este membru în organizația „Cavalerii lui Columb”, membru în Partidul Republica din California și președinte al Romanian Community Coalition California.
Ludovic Orban. Fostul prim-ministru și actual candidat din partea partidului Forța Dreptei susține că deține, alături de soție, o casă de 200 de metri pătrați în Ilfov, cumpărată în 2014, și un Volskwagen fabricat în 2007. Ludovic Orban are aproximativ 53.000 de euro în conturi bancare și depozite și susține că pe parcursul anului trecut a încasat 131.412 lei din salariul de deputat.
Silviu Predoiu. Fostul număr doi din Serviciul de Informații Externe, actual candidat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale, deține trei terenuri, dintre care unul dobândit prin succesiune și pe care îl deține parțial, alături de o companie și alte persoane. Silviu Predoiu mai are două apartamente în București și o casă de vacanță în Dâmbovița. Predoiu are un Fiat 850 din 1967, un autoturism Mazda CX5 din 2016 și ceasuri de 7.000 de euro. Fostul număr doi din SIE, care are aproximativ 100.000 de euro în conturi, arată că pe parcursul anului trecut a obținut venituri doar din pensia de serviciu de la MApN de 229.140 de lei.
Beatrice Păcuraru. Fiica patronului Realitatea TV, realizator la același post, susține că are un teren intravilan cumpărat în 2017, de 1.000 de metri pătrați, și o casă de locuit dobândită în 2024. Beatrice Păcuraru, candidat independent la această rundă de alegeri prezidențiale, deține un Jaguar F Pace și un BMW IX, cumpărate în 2016 și 2023. La capitolul bunuri de lux, Păcuraru a declarat icoane de 20.000 de euro, tablouri de 15.000 de euro, bijuterii de 50.000 de euro și colecții de artă de 15.000 de euro. Pe parcursul anului trecut, Beatrice Păcuraru susține că a încasat 240.000 de lei de la Realitatea TV și 54.000 de lei din chirii. Din declarația de interese reiese că Beatrice Păcuraru este asociat în șase firme: ABP Consulting, Geopol International SRL, Grup Financiar SA, Prestige Media PNG, Strategies-Research-Investmens-International și Strategic Metals Investments.
Călin Georgescu, propus de AUR în 2020 pentru funcția de prim-ministru, acum candidat independent la alegerile prezidențiale, deține un teren intravilan de 3.900 de metri pătrați în județul Brașov, cumpărat în anul 2022. La capitolul „clădiri”, Călin Georgescu a declarat același teren. Georgescu deține și o Toyota Yaris fabricată în 2022 și susține că are 264.000 de euro în depozite bancare. La capitolul venituri, Călin Georgescu arată că a încasat în ultimul an 72.000 de lei drept salariu de la Facultatea de Științe a Universității din Pitești.
Kelemen Hunor. Liderul UDMR deține cinci terenuri, în Cluj și Harghita, toate cumpărate între 2003 și 2017. Două dintre aceste terenuri sunt trecute la categoria „Agricol” și însumează 4.700 de metri pătrați. Kelemen mai deține trei case, tot în Cluj și Harghita (una dintre ele este deținută alături de alte persoane, numele acestora fiind anonimizat în declarația de avere citată). Liderul UDMR, candidat la prezidențiale din partea partidului pe care îl și conduce, mai deține trei autoturisme – Ford, Skoda și Toyota – fabricate între 2004 și 2022, dar și un „autovehicul” Honda. Kelemen Hunor a mai declarat că are o colecție de tablouri ale unor artiști contemporani, dobândite între 2006 și 2010, în valoare totală de 6.000 de euro. Fostul vicepremier deține 6 conturi la diverse bănci din România, cu o sumă totală de aproximativ 260.000 de euro. În plus, acesta mai are 71.000 de lei investiți în diverse fonduri. La capitolul venituri, Kelemen Hunor susține că într-un an a făcut 407.455 de lei, din indemnizațiile de vicepremier și deputat, dar și din salariul de la UDMR. Kelemen Hunor se regăsește în conducerea Fundației Academia Kos Karoly Akademia și este membru în Uniunea Ziariștilor din România.
Sebastian Popescu. Candidatul Partidului Noua Românie a transmis în declarația de avere că a obținut, prin „contracte de întreținere”, 14 terenuri agricole în județul Vâlcea, cu o suprafață totală de 20.000 de metri pătrați. Sebastian Popescu mai susține că tot în 2024 a obținut, printr-un contract de întreținere, o casă de locuit în localitatea vâlceană în care deține și terenurile. Candidatul Partidului Noua Românie nu a trecut alte venituri, conturi bancare, bunuri de lux sau autoturisme. Din declarația de interese reiese că Sebastian Popescu este administrator la PR Media RTP SRL și președinte al Asociației Romanian Tenis Premium.