Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a criticat decizia guvernării PAS de a majora TVA pentru sectorul HoReCa, apreciind măsura drept una cu „efecte economice și sociale profunde pentru toți cetățenii”.
Potrivit primarului, explicația oficială a guvernării – conform căreia dacă oamenii merg la restaurante și cafenele înseamnă că își permit să plătească mai mult – nu ține cont de realitatea economică a antreprenorilor. „Unii dintre aceștia vor falimenta. Astăzi, în loc să consolidăm un sector care începe să contribuie activ la economie, revenim la o presiune fiscală excesivă, fără o analiză reală a impactului”, a subliniat Ceban.
Edilul a mai arătat că HoReCa este un sector-cheie pentru turism, atractivitatea orașelor și dezvoltarea economică locală. În timp ce alte state din regiune aplică regimuri fiscale diferențiate și politici care susțin acest domeniu pentru a atrage turiști și investiții, în Republica Moldova măsura majorării TVA riscă să afecteze antreprenorii și consumatorii deopotrivă.
Ceban a concluzionat că este nevoie de politici economice predictibile, care să stimuleze dezvoltarea, și nu de decizii care mută povara fiscală asupra antreprenorilor și cetățenilor.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
