Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a participat la evenimentul dedicat celebrării a 250 de ani de la fondarea Statele Unite ale Americii, unde a transmis un…
Browsing: POLITICĂ
Șeful Procuratura Anticorupție, Marcel Dumbrăvan, a prezentat pe 23 aprilie detalii actualizate din dosarul „frauda bancară”, în legătură cu episodul care îl vizează pe Vlad Plahotniuc.…
Mai mulți membri ai Adunării Populare a Găgăuziei (APG), precum și primari din localități ale autonomiei, au primit invitații la o întâlnire cu președinta Maia Sandu,…
Un copac s-a prăbușit peste un troleibuz pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, în apropierea Universității de Medicină. Incidentul a fost surprins în…
Cosmin Dinescu își încheie joi mandatul de șef al Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM Moldova), după trei ani în care a…
Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN) a lansat acuzații la adresa unor instituții media, susținând că acestea ar beneficia de finanțări semnificative din partea partenerilor externi, precum…
Procuratura Anticorupție (PA) continuă investigarea mai multor cauze penale, inclusiv dosare noi în care figurează fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, unele dintre acestea putând fi expediate…
Municipiul Chișinău va beneficia de o nouă stație de captare a apei din râul Nistru, care urmează să fie construită la Vadul lui Vodă, în baza…
Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, neagă orice conexiune cu Vladimir Kameltinov, fost diplomat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, expulzat anterior și prezentat într-o investigație jurnalistică…
Deputatii urmează să analizeze vineri propunerea Guvernului privind încetarea stării de urgență în sectorul energetic, proiectul de hotărâre fiind inclus pe ordinea de zi a ședinței…