În pasajul subteran de la intersecția străzii Ion Creangă cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, lucrările sunt în toi. Potrivit primarului general Ion Ceban, în…
Browsing: POLITICĂ
Parlamentul a luat act, cu 79 de voturi, de demisia deputatului PAS Vladimir Bolea. Totodată, Legislativul a declarat un loc vacant de deputat din partea PAS,…
Conferință de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis, și Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Republica Moldova marchează astăzi, 29 iulie, Ziua Constituției. Legea Supremă a fost adoptată acum 28 de ani. Cu acest prilej, președinta Maia Sandu a transmis un…
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 29 iulie 2022.
Primirea Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, de către Președintele României, Klaus Iohannis.
Potrivit Administrației Prezidențiale, această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi șefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din…
Majoritatea parlamentară PAS a respins solicitarea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) de a o audia pe ministra Sănătății, Ala Nemerenco, pe subiectul vaccinurilor anti-COVID-19. Deputații BCS…
Are loc ședința Parlamentului Republicii Moldova din 28 iulie 2022. Deputații vor dezbate necesitatea prelungirii stării de urgență în Republica Moldova pentru o perioadă de două…
Atac raider asupra Primăriei Chișinău. Guvernul continuă să delapideze bugetul chișinăuienilor prin diverse metode. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban. „Mai țineți minte epopeea…