Administrația Prezidențială anunță societatea civilă despre lansarea inițiativei de a modifica Regulamentul de examinare a cererilor de grațiere și de acordare a grațierii individuale condamnaților, iar…
Browsing: POLITICĂ
Peste 31 mii de copii din grădinițe vor cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Potrivit primarului general Ion Ceban, toate cadourile oferite de către Primăria Chișinău…
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor i-au cerut majorității PAS să excludă de pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului proiectul de lege care prevede majorarea vârstei…
Bugetarii protestează, astăzi, în fața Parlamentului și cer să le fie achitate restanțele la „al 13-lea salariu” pentru anii 2020-2021. Unul dintre membrii Sindicatelor din Educație…
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cer demisia celor șase membri ai Comisiei Electorale Centrale, care au decis, într-o ședință nocturnă, suspendarea turului doi al alegerilor din…
Parlamentul se întrunește astăzi în ședință plenară, începând cu ora 11.00. Pe ordinea de zi au fost incluse cinci proiecte de lege care urmează a fi…
În pofida faptului că numărul de cazuri de Covid-19 este în descreștere, primarul general Ion Ceban, spune că Ministerul Sănătății nu face suficiente acțiuni în lupta…
Grădina Publică „Sarmizegetusa” a fost lansată ieri, după ce a fost renovată. Unul din alte zeci mari proiecte realizate în Chișinău, a ajuns la o finalitate…
Aleea Diplomaților a fost astăzi inaugurată în capitală. În frunte cu primarul general Ion Ceban, mai mulţi ambasadori acreditaţi la Chişinău, reprezentanți ai misiunilor diplomatice şi…
Agravarea situației din Ucraina se resimte și în Transnistria. Recent, ministrul Afacerilor Externe al nerecunoscutei Republici Moldova Pridnestrovie, Vitaly Ignatiev, s-a întâlnit cu șeful misiunii OSCE,…