Autorităţile de la Chişinău conştientizează beneficiile socio-economice reale ale participării la CSI, iar Rusia speră că o asemenea abordare pragmatică va predomina şi Republica Moldova îşi…
Browsing: POLITICĂ
Ala Nemerenco a comentat decizia de a suspenda directorul CNAMUP. ”Pentru că directorul nu s-a isprăvit nici cu una din misiuni, și nu a demonstrat abilități…
Fostul prim-ministru al R. Moldova, Vlad Filat, a venit cu un comentariu în urma apariției raportului Comisiei Europene privind implementarea de către R. Moldova a condiționalităților…
Fostul șef de stat, Igor Dodon, susține că în opoziție situația la moment este și mai rea decât la cea de la putere. Totodată, ex-președintele consideră…
Majoritatea locuitorilor din suburbiile Capitalei optează ca în acest an municipalitatea să investească, în primul rând, în transportul public și reparația drumului de acces. Cel puțin…
Bugetul pentru proiecte culturale a crescut substanțial în ultimii trei ani, în pofida crizei pandemice, a celei provocate de valul de refugiați ucraineni și a crizei…
„Siguranța oamenilor este mai importantă”. Cu așa mesaj a venit primarul general Ion Ceban la criticile din partea celor din PAS, că precum se cheltuie prea…
Primarul general Ion Ceban va depune un demers către Guvern pentru a-și uni forțele în organizarea și pregătirea pentru găzduirea Comunității Politice Europene, ce va avea…
Ieri a fost ultima zi de activitate a Târgului de Crăciun ce a fost organizat în Piața Marii Adunări Naționale. Despre aceasta a anunțat primarul general…
Evenimentele organizate de Primăria Chișinău sunt tot mai vizitate.La evenimentul dedicat Zilei Culturii au participat peste 250 de persoane din domeniu, dar și ambasadori și reprezentanți…