Unul dintre teroriștii Hamas prinși după atacul sângeros din 7 octombrie a făcut mărturisiri cutremurătoare despre ofensiva sângeroasă asupra Israelului. Statul evreu a publicat imagini cu…
Browsing: GEOPOLITICA
Politicienii democrați din statul Michigan avertizează Casa Albă că sprijinul acordat de președintele american Joe Biden pentru Israel în războiul cu Hamas l-ar putea costa pierderea…
Ghazi Hamad, membru al biroului politic al Hamas, a afirmat într-un interviu acordat unui canal de televiziune libanez că gruparea teroristă va repeta atacul din 7…
Președintele rus Vladimir Putin a semnat o lege pentru a revoca ratificarea de către Rusia a tratatului global de interzicere a testelor cu arme nucleare, potrivit…
Sfârşit crunt pentru un copil cu dizabilităţi de doar 10 ani. O ambulanţă a fost chemată de urgenţă la o școală din Sydney, miercuri, la ora 14:00, din…
Marți, cea mai puternică facțiune rebelă din Yemen a declarat, oficial, război Israelului. Gruparea Houthi are susținerea Iranului. Între timp, forțele israeliene înaintează în Fâșia Gaza,…
Peste 10.000 de afgani care trăiau în Pakistan s-au îngrămădit marţi la frontiera cu Afganistan, iar numărul lor urmează să crească, estimează autoritățile. Peste 1,7 milioane…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că forţele Kievului vor reuşi în luptele lor în viitor, în special în regiunea Mării Negre, chiar dacă situaţia de pe…
Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda au convenit marți, 31 octombrie, să își intensifice cooperarea în ceea ce privește expulzarea migranților care se află ilegal pe…
În căutarea unui echilibru între nevoia de mână de lucru şi competitivitate, Germania se gândeşte să introducă şi ea săptămâna de lucru de patru zile, o…