Parlamentul de la Praga a declarat Rusia drept cea mai mare ameninţare la adresa securităţii Republicii Cehe, într-o rezoluţie adoptată miercuri seara. Textul afirmă că „regimul…
Browsing: GEOPOLITICA
Luis Montenegro a fost numit, miercuri-seară, prim-ministru al Portugaliei, dar, din cauza victoriei sale la limită în alegerile parlamentare din 10 martie, va trebui să formeze…
Partidul Comunist din Vietnam a acceptat miercuri demisia preşedintelui Vo Van Thuong, a anunţat guvernul într-un comunicat, citând „deficienţe”, un semn de tulburări politice care ar…
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, avertizează că supraviețuirea Ucrainei este în pericol. Acesta a încercat să-și convingă aliații că Statele Unite sprijină în continuare Kievul,…
Rusia se va adresa la Organizația Națiunilor Unite pentru a afla care este poziția ONU față de decizia R. Moldova de a nu admite participarea reprezentanților…
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs în provincia turcă Yalova, la o distanță de aproximativ 50 de kilometri de Istanbul,…
Rusia şi Ucraina au anunţat că au respins numeroase atacuri aeriene la sfârşitul zilei de marţi şi la începutul zilei de miercuri, iar intensificarea bombardamentelor asupra…
Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu pentru a acorda producătorilor ucraineni de produse alimentare acces liber de taxe vamale pe piețele sale până în…
Președintele Turciei, Erdogan, l-a felicitat, luni, pe dictatorul Putin pentru „realegerea” sa în simulacrul de alegeri organizat în Rusia pe parcursul weekend-ului și s-a oferit din…
Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a calificat decizia Chișinăului de a expulza un diplomat rus drept o acțiune neprietenoasă care nu va rămîne fără…