Armata ucraineană a afirmat joi că a doborât încă trei bombardiere ruseşti Su-34, cele mai recente succese anunţate de Kiev împotriva forţelor aeriene ale Moscovei, relatează…
Browsing: GEOPOLITICA
Președintele rus, Vladimir Putin, nu a menționat nici R. Moldova și nici regiunea separatistă transnistreană în discursul său către națiune. În contextul în care, ieri, separatiștii din stânga…
Joe Biden, cel mai vârstnic preşedinte în exerciţiu din istoria Statelor Unite, a anunţat că merge la vizita medicală de rutină, într-un moment în care capacitatea…
Încurajat de progresele Rusiei în Ucraina, Vladimir Putin urmează să susţină, joi, discursul său anual către naţiune, cu două săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale fără opoziţie,…
Exilații din Belarus susțin că plănuiesc o lovitură de stat împotriva președintelui autoritar al țării, Aleksandr Lukașenko, care ar urma să fie executată „la momentul potrivit”.…
Aleksei Navalnîi a fost torturat la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin, care este un monstru şi conduce o organizaţie criminală, din care fac parte oameni care…
Funeraliile lui Alexei Navalnîi şi ceremonia de adio vor avea loc pe 1 martie, la Moscova, a anunţat miercuri, pe platforma X, purtătoarea de cuvânt a…
Aproximativ douăzeci de ambasadori occidentali au adus marți un omagiu la Moscova, la locul unde a fost asasinat opozantul Boris Nemțov, împușcat de mai multe ori…
Trimiterea în Ucraina a unor militari din state membre ale NATO ar însemna un conflict între Rusia şi alianţă, a avertizat marţi Kremlinul. Preşedintele francez Emmanuel Macron…
Disidentul Oleg Orlov, activist de prim-plan pentru apărarea drepturilor omului în Rusia, a fost condamnat marţi la doi ani şi jumătate de închisoare de un tribunal…