Potrivit șefului Centrului Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale, colonel Octavian Druță, în perioada 25-28 iulie, curent, vor fi încorporați peste 830 de…
Browsing: AUTORITĂȚI
În 2022, Guvernul va acorda până la 10 premii naționale, care vor fi decernate în cadrul evenimentelor organizate de Ziua Independenței Republicii Moldova. Premiul Național se…
Guvernul va aloca 42 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru a oferi compensații beneficiarilor programului de stat „Prima Casă”. Potrivit unei hotărâri de…
Gospodăriile țărănești din țară vor fi înregistrate la Agenția Servicii Publice (ASP) – o inițiativă legislativă, în acest sens, a fost avizată de Executiv. Documentul vine…
Premierul Natalia Gavrilița cere grăbirea procesului de acordare a compensațiilor pentru beneficiarii proiectului „Prima Casă”. În cadrul ședinței Guvernului de luni, 25 iulie, prim-ministra i-a solicitat…
Conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Kent D. Logsdon. Pe agenda…
Executivul a aprobat vineri, 22 iulie, proiectul de lege prin care se anulează acciza la importul motocultoarelor și a tractoarelor agricole și forestiere. „Această măsură va…
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a discutat cu președintele Comisiei pentru apărare din cadrul Camerei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit al Marii…
Ministerul de Externe respinge acuzațiile Moscovei precum că R. Moldova împiedică pacificatorii ruși să ajungă în regiunea transnistreană. Într-un comunicat, instituția a declarat că nu a…
Numirile noilor ambasadori ai Republicii Moldova în Canada, Suedia, Lituania, Israel și Qatar au fost aprobate astăzi în ședința Guvernului. Sergiu Odainic urmează a fi desemnat…