Angajata Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) care a înjurat apropiații unei paciente la Ialoveni nu mai activează în cadrul instituției. Potrivit ministrei Sănătății,…
Browsing: AUTORITĂȚI
„Bătaie de joc”, „rușine”, „scuipat în ochi” – sunt doar câteva dintre sutele de reacții și mesaje primite la adresa redacției din partea cetățenilor. Rețelele sociale…
Un avocat din Chișinău, dar și un complice de-al său a fost reținut pentru 72 de ore în dimineața zilei de miercuri, 11 decembrie curent, într-un…
Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi, 11 decembrie, instituirea stării de urgență în țară pentru o perioadă de 60 de zile. Potrivit autorităților, prim-ministrul R. Moldova,…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost onorată cu Premiul European „Richard Coudenhove-Kalergi”, în cadrul unei ceremonii desfășurate ieri, 10 decembrie, la Bruxelles. Premiul este acordat…
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova, fluxul de persoane a constituit 36.553 de traversări. De menționat că un număr…
Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, a participat la cea de-a treia ediție a Congresului companiilor italiene în Republica Moldova, organizat de Camera de Comerț Italiană în…
Un atac cu rachetă lansat de forțele ruse a lovit o clinică privată din Zaporojie, Ucraina, provocând moartea a cel puțin șase persoane și rănirea a…
Președinta Maia Sandu a efectuat astăzi, 10 decembrie, o vizită oficială la Cartierul General al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), cu sediul la Bruxelles, marcând…
„Vizita Maiei Sandu la Bruxelles pentru întâlniri protocolare și ședințe foto cu oficiali ai Comisiei Europene și NATO, în contextul crizei energetice din Moldova, arată adevărata…