Deputatul din partea Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, anunță că va solicita organelor competente investigarea modului în care au fost utilizate fondurile destinate modernizării Penitenciarului nr. 13…
Browsing: ACTUALITATE
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) anunță continuarea audiențelor în teritoriu organizate de deputatele formațiunii Angela Cutasevici și Olga Ursu, în cadrul cărora acestea vor discuta direct…
Președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, în care a analizat simbolistica tricolorului…
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a făcut declarații privind situația de la gunoiștea din Sîngera și așa-numitul centru de gestionare a deșeurilor din zonă,…
Asociația „Forța Fermierilor” atrage atenția asupra unei crize de amploare și durată în sectorul cerealier și oleaginos, care acoperă aproximativ 85% din terenurile agricole ale țării.…
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează o vizită în Ucraina, unde urmează să poarte discuții cu omologul său, Volodimir Zelenski, și să participe la manifestările dedicate…
Ședința operativă a Primăriei Chișinău a început luni cu intonarea imnului de stat al Republicii Moldova și cu onorarea drapelului de stat, în contextul în care…
Alexandru Munteanu efectuează, în perioada 27–29 aprilie 2026, o vizită de lucru la Dubrovnik, Republica Croația, unde participă la cea de-a 11-a ediție a Summitului Inițiativei…
Pe 27 aprilie, Republica Moldova celebrează Ziua Drapelului Național, una dintre cele mai importante sărbători simbolice ale statului. Tricolorul nu este doar un însemn oficial, ci…
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că este necesară identificarea unui compromis cu administrația din UTA Găgăuzia pentru ca alegerile în Adunarea Populară să poată fi organizate…