Catalogul școlar tradițional se pregătește să devină istorie în Republica Moldova. Ministerul Educației a anunțat că, începând cu 1 septembrie 2026, registrul electronic va deveni instrumentul obligatoriu de evidență a notelor și absențelor pentru toate instituțiile de învățământ din țară.
Potrivit secretarei de stat Valentina Olaru, implementarea se va face treptat: sistemul va fi pilotat pe parcursul primului semestru, urmând ca, după o evaluare a procesului, catalogul pe suport de hârtie să fie exclus definitiv din școli.
Până în prezent, utilizarea unei platforme digitale era o decizie opțională, lăsată la latitudinea fiecărei instituții de învățământ în parte. Această lipsă de reglementare unitară a creat un sistem hibrid, unde unele școli erau deja digitalizate, în timp ce altele continuau să folosească exclusiv registrele fizice. Noua măsură urmărește să modernizeze procesul educațional și să ofere părinților un acces mai rapid și mai transparent la situația școlară a elevilor, eliminând totodată birocrația excesivă pentru cadrele didactice.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
