Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Bubuie un scandal de proporții în UE: Noul aliat al Rusiei a luat măsuri șoc și generează tensiuni uriașe
    GEOPOLITICA

    Bubuie un scandal de proporții în UE: Noul aliat al Rusiei a luat măsuri șoc și generează tensiuni uriașe

    14 decembrie 2023Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Comisia Europeană, care a îngheţat finanţarea altor ţări în cazuri similare, va lua măsuri împotriva Slovaciei dacă aceasta va adopta modificări ale legislaţiei penale ce încalcă legislaţia Uniunii Europene, a declarat miercuri comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, relatează Reuters, informează News.ro. Robert Fico a fost acuzat că este aliat al Rusiei, iar prima sa măsură de la preluarea puterii a fost suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina.

    Avertismentul vine după ce, ignorând un apel anterior al Comisiei de a acţiona fără grabă, guvernul premierului Robert Fico a accelerat în parlament propuneri care includ eliminarea Biroului Special al procurorului pentru cazurile de mare corupţie.

    Marţi, mii de persoane au protestat deja la Bratislava şi în alte oraşe din cauza propunerilor.

    Guvernul lui Fico intenţionează să promoveze până la Crăciun legislaţia prin care desfiinţează Biroul Procurorului Special.

    Scandal uriaș în Slovacia

    Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, a ameninţat că se va opune prin veto legislaţiei, în timp ce partidele de opoziţie au promis că vor face tot ce le stă în putinţă pentru a o bloca în parlament.

    Robert Fico, prim-ministru de patru ori, care a demisionat în 2018 pe fondul protestelor în masă împotriva corupţiei după uciderea unui jurnalist de investigaţie, conduce însă o coaliţie cu o majoritate suficientă în parlament pentru a anula un veto prezidenţial.

    El a acuzat Biroul Procurorului Special că are motivaţii politice şi a declarat că a încălcat drepturile omului.

    Din 2020, procurorul special a investigat peste 100 de persoane, inclusiv poliţişti, funcţionari din justiţie şi oameni de afaceri influenţi. Circa 40 de persoane au fost găsite vinovate, potrivit presei slovace.

    „În pofida solicitării Comisiei de a nu avansa cu modificările preconizate prin procedura accelerată, guvernul (slovac) a continuat procedura”, a declarat comisarul Didier Reynders pe platforma socială X. „Comisia va analiza textele finale odată adoptate şi va evalua conformitatea acestora cu legislaţia UE. Nu vom ezita să acţionăm dacă va fi necesar”, a avertizat comisarul pentru justiţie.

    Reynders a declarat că demiterea membrilor Consiliului Judiciar şi planurile de dizolvare a Biroului Procurorului Special, precum şi reducerea pedepselor pentru infracţiunile penale legate de corupţie au ridicat îngrijorări, inclusiv cu privire la independenţa judiciară.

    Polonia şi Ungaria şi-au văzut îngheţate fonduri europene de miliarde de euro în urma unor dispute cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept, lucru pe care Slovacia va dori să îl evite în contextul în care încearcă să reducă deficitul bugetar care, potrivit estimărilor, va fi cel mai ridicat din zona euro în acest an

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleSummit istoric la Bruxelles: R. Moldova și Ucraina așteaptă decizia privind începerea negocierilor de aderare la UE
    Next Article Asociația Judecătorilor solicită scuze publice de la Igor Grosu

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Benjamin Netanyahu anunță că va candida pentru un nou mandat de prim-ministru în 2026

    20 octombrie 2025

    Reconstrucția Ucrainei va costa cel puțin 506 miliarde €

    20 octombrie 2025

    Summit posibil între Trump și Putin pentru soluționarea conflictului din Ucraina

    17 octombrie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    ACTUALITATE

    Republica Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană fără drept de veto — ce spun experţii

    20 octombrie 2025

    …

    GEOPOLITICA

    Benjamin Netanyahu anunță că va candida pentru un nou mandat de prim-ministru în 2026

    20 octombrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Ion Tăbârță: Viitorul premier va avea o misiune extrem de complicată

    20 octombrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Simplificarea comerțului internațional: Moldova implementează Noul Sistem Computerizat de Tranzit

    20 octombrie 2025

    …

    ACTUALITATE

    Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, subliniază importanța integrării europene pentru dezvoltarea economică a Moldovei

    20 octombrie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.