Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » BCS inițiază consultări ample cu cetățenii din toate regiunile țării
    POLITICĂ

    BCS inițiază consultări ample cu cetățenii din toate regiunile țării

    5 aprilie 2022Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) inițiază consultări ample cu cetățenii pentru a identifica soluții la criza social-economică și umanitară prin care trece țara. Decizia a fost luată, marți, 5 aprilie, la ședința comună a conducerii BCS. Discuțiile vor avea loc pe platforma populară de opoziție, la care sunt invitați toți cetățenii și aleșii locali.

    În cadrul ședinței, BCS a constatat existența unei crize politice, economice, sociale și umanitare profunde în Republica Moldova, la baza căreia se află politica iresponsabilă a partidului de guvernare PAS, dar și lipsa de profesionism și incompetență a Guvernului.
    ”Au trecut deja nouă luni de când PAS a obținut puterea deplină în țară. Însă în această perioadă, nu a fost îndeplinită niciuna dintre promisiunile pe care partidul de la guvernare le-a împărțit cu atâta generozitate în timpul campaniei electorale. Nu a fost soluționată nicio problemă stringentă cu care astăzi se confruntă țara și societatea noastră. Cetățenii țării s-au pomenit față în față cu prețurile galopante, cu sărăcia și o mulțime de alte probleme. Zilnic, oamenii devin tot mai săraci”, se spune în declarația BCS.
    Opoziția parlamentară susține că membrii Guvernului habar nu au despre cum trăiesc în realitate oamenii. Potrivit BCS, guvernanții nu au niciun plan de a scoate țara din criză și își camuflează incompetența prin problemele de pe piața regională.
    ”În loc să consolideze societatea, autoritățile folosesc situația creată pentru „a strânge șuruburile”, pentru a-i suprima pe cei care gândesc altfel, pentru persecutarea politică a opoziției, curățarea cadrului politic și a celui informațional. Într-o situație foarte dificilă s-au pomenit autoritățile locale, administrațiile raionale, municipale și rurale, care se confruntă zilnic și în mod direct cu problemele cetățenilor de rând. Guvernul limitează volumul fondurilor necesare pentru dezvoltarea infrastructurii locale, întreținerea școlilor, instituțiilor medicale și sociale, inclusiv plata salariilor”, constată BCS.
    În condițiile dezorganizării totale a guvernării, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor amintește că a înaintat în Parlament zeci de inițiative legislative care au menirea de a acorda sprijin cetățenilor și agenților economici, însă majoritatea parlamentară autoritară blochează examinarea acestora.
    ”Reprezentanții conducerii țării, aflați sub presiune din exterior, fac pași nechibzuiți pe arena politică internațională, permițându-și declarații și acțiuni care sunt în contradicție cu principiul neutralității declarat de ei înșiși.
    Anume din acest motiv, BCS a propus un proiect de lege cu privire la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, pentru a proteja țara de atragere în conflicte și pentru a garanta pacea cetățenilor țării”, se spune în declarație.
    Blocul Comuniștilor și Socialiștilor anunță că pentru formațiune rămân a fi priorități absolute – dezvoltarea economică a Republicii Moldova, bunăstarea socială a cetățenilor țării, menținerea și consolidarea statalității moldovenești, a suveranității și neutralității.
    Blocul insistă asupra adoptării de către Parlament a inițiativelor sociale și economice înaintate. Este vorba despre indexarea pensiilor de 2 ori pe an, înghețarea prețurilor la produsele de primă necesitate, reducerea de 2 ori a cotei TVA aplicată gazelor naturale, sprijinul financiar acordat agricultorilor pentru achiziționarea motorinei, semințelor și îngrășămintelor, susținerea crescătorilor autohtoni de animale, facilitarea agenților economici la procedura de achiziții publice. De asemenea, BCS solicită examinarea și adoptarea imediată de către Parlament a legii cu privire la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova.

    Totodată, BCS consideră necesară stabilirea imediată a unui dialog între conducerea Republicii Moldova și autoritățile locale și se arată dispus să sprijine autoritățile locale în depășirea crizei în care s-a aprofundat țara.
    ”Noi considerăm că doar consolidarea cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de etnie, limbă, orientare politică, loc de trai, ne va permite să realizăm șansa de a renaște țara și de a depăși criza”, se menționează în declarația BCS.

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleLocuitorii din satul Bilicenii Vechi au protestat împotriva construcției unui poligon de evacuare a deșeurilor
    Next Article Grosu, Sandu și Gavrilița, mesaje pentru popor de pe scările Președinției, în cadrul unui flashmob organizat de Partidul „ȘOR”

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Controverse în jurul campaniei „Moldova Poate”: Acuzații de promovare politică mascată

    29 mai 2025

    VIDEO// Protestul Partidului Republican „Inima Moldovei” la Parlament: Vedem cum cei „galbeni” transformă CC într-o filială a partidului lor. Nu vom tăcea!

    29 mai 2025

    Examinarea litigiilor electorale, discutată la seminarul CEC

    29 mai 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    AUTORITĂȚI

    Igor Grosu: PAS va merge singur la alegeri și exclude orice alianță cu Blocul „Alternativa”

    30 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    MAI prezintă rezultatele proiectului „Consolidarea capacităților Poliției”

    30 mai 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Igor Grosu confirmă: Oleg Serebrian va fi propus ambasador al R. Moldova în Turcia

    30 mai 2025

    …

    GEOPOLITICA

    Guvernatorul Băncii Naționale a Slovaciei, condamnat pentru corupție: riscă un an de închisoare

    30 mai 2025

    …

    POLITICĂ

    Controverse în jurul campaniei „Moldova Poate”: Acuzații de promovare politică mascată

    29 mai 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.