Irakul a interzis unor opt bănci comerciale locale să se implice în tranzacţii în dolari americani, luând măsuri pentru a reduce frauda, spălarea banilor şi alte…
Autor: 4 Editor
Preşedintele rus Vladimir Putin va vizita Turcia în următoarele zile, potrivit ministrului turc de Externe, Hakan Fidan, care nu a precizat însă o dată, relatează AFP,…
Italia va deveni o ţintă dacă va lua parte la atacurile împotriva Yemenului, a declarat un responsabil de rang înalt al rebelilor houthi din Yemen, susţinuţi de…
Cel puţin 10 angajaţi ai poliţiei au fost ucişi şi alţi şase au fost răniţi, luni, într-un atac al militanţilor asupra unei secţii de poliţie din…
Termoelectrica a anunțat că, în urma unei avarii, va efectua lucrări complexe pe Aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân. În aceste condiții, autoritățile municipale au…
Vicepremierul Mihai Popșoi va efectua astăzi și mâine o vizită de lucru la București, la invitația ministrei afacerilor externe a României, Luminița Odobescu. În cadrul vizitei…
Petiția „50% pentru Chișinău”, prin care municipalitatea cere ca jumătate din contribuția locuitorilor Capitalei să rămână în Chișinău, se bucură de tot mai mulți susținători. La…
Un bărbat, în vîrstă de 64 de ani, s-a izbit cu mașina sa de model Mitsubishi Pajero Sport în plăcile de beton armat ale unui depozit.…
La sfârșitul săptămânii trecute, în punctele de trecere a frontierei Cahul și Costești, polițiștii de frontieră au documentat patru persoane care au prezentat documente cu bănuială…
NASA a anunțat descoperirea unei noi planete numite TOI-715 b, care are o dimensiune de aproximativ o dată și jumătate mai mare decât cea a Pământului. Ceea…