În perioada 12-13 decembrie, s-a desfășurat seminarul dedicat femeilor implicate în politică, organizat în cadrul Academiei de Liderism Feminin si Bună Guvernare. Pe parcursul celor două…
Autor: 4 Editor
OMV Austria a anunţat că a reziliat contractul pe termen lung de furnizare a gazelor cu Gazprom, după ce firma rusă a oprit livrările luna trecută,…
Preşedintele Partidului Socialiştilor (PSRM), Igor Dodon, a cerut din nou demisia conducerii PAS şi alegeri parlamentare anticipate. În urma deciziei de a impune starea de urgenţă…
Centrala hidroelectrică Dubăsari de pe Nistru a trecut la un debit minim de apă pentru a-şi reface rezervele de apă din rezervor înainte de Anul Nou,…
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a desemnat pe centristul François Bayrou, în vârstă de 73 de ani, în funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată după consultări…
Ucraina a fost ținta unui atac masiv cu rachete lansat de Rusia, care a implicat rachete de croazieră și balistice. Potrivit rapoartelor preliminare, au fost lansate…
Prima tranşă de fonduri din planul de investiţii al Uniunii Europene ar putea sosi la începutul anului 2025. Acest lucru a fost anunţat de preşedinta Maia…
Ţările Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg) susţin parcursul european al Moldovei, inclusiv implementarea reformelor democratice, consolidarea durabilităţii şi creşterii economice. Acest lucru a fost declarat de către…
Președintele Parlamentului Igor Grosu a promis, în fața profesorilor care protestează astăzi, 13 decembrie, că autoritățile vor căuta soluții pentru a majora salariile în domeniul educației.…
Forțele de Apărare Israelului consideră că, după slăbirea grupurilor susținute de Teheran în Orientul Mijlociu și căderea regimului Bashar al-Assad în Siria, a apărut o oportunitate…