La alegerile prezidențiale din 20 octombrie au participat 11 candidați, iar peste 1,5 milioane de cetățeni și-au exercitat dreptul la vot. În urma procesării a peste…
Autor: 4 Editor
Doar doi din cei 11 candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova au obținut cel mai mare număr de voturi la ei în raion, arată…
Referendumul privind modificarea Constituției în vederea aderării la UE a trecut la limită. Raportul dintre răspunsurile DA și NU este de 50,2% la 49,8%, în urma…
Prezentarea rezultatelor preliminare oficiale privind desfășurarea referendumului republican constituțional și alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova.
Peste 3,3 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot au fost așteptați ieri, 20 octombrie, să participe la alegerile prezidențiale și la referendumul…
Pe 20 octombrie, moldovenii din toate colțurile lumii s-au prezentat la urne pentru a-și alege viitorul președinte și pentru a participa la referendumul republican constituțional privind…
Niciun candidat la prezidențiale, se pare, că nu a reușit să ia fotoliul de șef de stat din primul tur al alegerilor. Potrivit datelor prezentate de…
Washingtonul este de acord să ofere până la 20 de miliarde de dolari în cadrul unui împrumut G7 pentru Ucraina, care urmează să fie rambursat din…
Comisia Electorală Centrală publică rezultatele referendumului pentru fiecare raion. Dondușeni: DA – 27,16%, NU – 72,84% Soroca: DA – 38,7%, NU – 61,3% Florești: DA -…
Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, a anunțat că, la scrutinul din 20 octombrie, 15.716 de tineri au votat pentru prima dată. Potrivit sursei citate,…