În cadrul unei întâlniri oficiale, viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, împreună cu șeful Agenției Proprietății Publice, Roman Cojohari, l-au prezentat pe Ștefan Popa în…
Autor: 1 Editor
Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, și-a susținut discursul în plenul Parlamentului, prezentând programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare” și echipa de miniștri propusă…
Vasile Tarlev susține că își va exercita mandatul de deputat independent, fără a se lăsa influențat de partidele pe listele cărora a ajuns în Parlament. Deși…
Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 31 octombrie 2025
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu, a transmis un avertisment ferm cu privire la importanța coeziunii şi responsabilităţii politice în contextul schimbărilor de guvern şi…
Consiliul Europei a publicat un raport dur la adresa Republicii Moldova, constatând că autoritățile locale continuă să aibă competențe limitate, autonomie financiară redusă și o povară administrativă…
Președinta Maia Sandu a semnat decretul prin care l-a numit pe Nicu Popescu în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice. În noua sa…
Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a spus că dialogul cu regiunea transnistreană și reglementarea conflictului reprezintă „o problemă complicată”. „Nu s-a rezolvat de…
Planul de creștere pentru Republica Moldova, propus de Uniunea Europeană, este un catalizator pentru reforme și creștere economică și va crea 5.000 de noi locuri de…
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a semnat astăzi, 30 octombrie, legile care prelungesc legea marțială și mobilizarea cu încă 90 de zile, începând cu 5 noiembrie Zelenski…