Președintele Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare pentru canotorul Serghei Tarnovschi care a devenit campion mondial, după competiția de aseară desfășurată la Mondialul…
Autor: 1 Editor
Președintele Ucrainei a declarat, după atacurile asupra centralei nucleare de la Zaporojie, că dacă se va întâmpla ceva „ireparabil”, „nimeni un va opri vântul”. El a…
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene reiterează poziția de condamnare a agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Georgiei din august 2008 și a evenimentelor urmare a acestui act,…
Peste 4,1 km de trotuar au fost reparate, în ultimii trei ani, în localitatea Budești, cu sprijinul financiar al Primăriei Chișinău, a anunțat zilele trecute edilul…
Spectacolele muzicale dedicate vârstnicilor în cadrul Proiectului socio-cultural ”Dialog între generații” continuă. Potrivit primarului general Ion Ceban, sâmbătă, 6 august, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare…
Pe fondul creșterii prețurilor, Guvernul va implementa în luna septembrie măsuri de ajutorare a salariaților cu copii și a pensionarilor, a anunțat premierul Natalia Gavrilița în…
Ne așteaptă un nou val de coronavirus la toamnă, a anunțat ministrul Sănătății. Ala Nemerenco a precizat că, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, numărul cazurilor noi…
Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postica a anunțat, în cadrul ședinței de astăzi, că au fost inițiate proceduri contravenționale în privința președinților și trezorierilor a…
În cadrul „Ediției speciale” de la postul public Radio Moldova, prim-ministra, Natalia Gavrilița, a făcut mai multe declarații și specificări în privința temelor de amploare din ultima…