Primarul Chișinăului, Ion Ceban, susține că „scenariul Durlești” ar urma să fie aplicat și în Codru, unde edilul ar fi vizat de tentative de înlocuire, deși…
Autor: 1 Editor
Cristina Moșin, administrator al SRL „Fertil Med” și al clinicii private „Alternativa Clinic”, și Veaceslav Moșin, fondatorul companiei și medic în cadrul instituției, sunt vizați într-un…
Segmentul de cale ferată dintre Gara Feroviară din Chișinău și Aeroportul Internațional Chișinău urmează să fie realizat etapizat, prima fază urmând a fi finalizată în acest…
Zeci de călători blocați în Emiratele Arabe Unite au început să părăsească regiunea pe 2 martie, prin intermediul unor zboruri limitate operate de Etihad Airways, Emirates…
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că săptămâna aceasta vor fi prezentate mai multe proiecte strategice pentru capitală, concentrate pe dezvoltarea sistemului educațional. Marți, autoritățile…
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru BBC că Europa „susține în totalitate” acțiunile Statelor Unite împotriva Iranului, subliniind că această țară reprezintă o…
Marcarea a 34 de ani de la începutul conflictului armat de pe Nistru a readus în atenția publică necesitatea unei abordări pragmatice în procesul de reglementare…
Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că „800 de parohii din întreaga Moldovă pot ajunge în centrul unei redistribuiri periculoase. Dacă instanța va lăsa…
Apărătorul primarului orașului Durlești, Eleonora Șaran, solicită organelor de drept desfășurarea unei investigații minuțioase, obiective și echidistante, cu respectarea drepturilor fundamentale ale edilului. Declarațiile au fost…
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că evoluțiile recente din zona Golfului Persic au influențat cotațiile internaționale ale petrolului și produselor petroliere, odată cu…