În săptămâna viitoare, Rusia și Statele Unite vor relua negocierile, conform unei declarații făcute de emisarul economic al Kremlinului, Kiril Dmitriev. Aceste discuții sunt considerate esențiale…
Autor: 1 Editor
La Judecătoria sectorului Buiucani a avut loc o nouă ședință în cazul Bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, și a Svetlanei Popan. Evghenia Guțul se află deja de…
Primăria municipiului Bălți a anunțat rezultatele Programului municipal de Granturi pentru organizațiile de tineret și concursului municipal de proiecte pentru grupurile de inițiativă ale tinerilor, ediția…
De data aceasta cu locuitorii raionului Florești. Liderii Blocului au avut ocazia să interacționeze cu oamenii, discutând atât despre provocările curente, inclusiv despre cele care au…
Președintele grupului parlamentar „Victorie”, deputatul Vasile Bolea, a susținut un briefing în sala de conferințe a parlamentului, în care a criticat aspru proiectul de modificare a…
La Berlin, pe 4 aprilie, ministrul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, Alexei Buzu, și secretara de stat a Germaniei, Anette Kramme, au semnat un…
„PAS încearcă să se spele pe mâini și să scape de cei care au curajul să gândească diferit. Olesea Stamate a fost doar un pion sacrificat.”…
În cadrul unei ședințe plenare a Parlamentului, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Alla Darovannaia, a solicitat includerea unui proiect de lege pe ordinea de zi,…
Candidata la alegerile prezidențiale din 2025, Victoria Furtună, lansează critici dure la adresa modului în care actuala guvernare gestionează politica externă, avertizând asupra riscului pierderii regimului…
Juriștii Blocului Alternativa vor contesta la Curtea Constituțională legea, care oferă Consiliului de Investiții competențe de ridicare a licențelor unor posturi TV. Într-o conferință de presă…