Ambasadorul desemnat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, nu a fost încă acreditat oficial, iar cauza ține de atitudinea ostilă a Moscovei față de…
Autor: 1 Editor
Statele Unite ale Americii, împreună cu alte opt țări, au votat împotriva unei rezoluții adoptate de Organizația Națiunilor Unite, care condamnă războiul declanșat de Federația Rusă…
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, s-a întâlnit pe 17 aprilie cu directorii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice din raionul Cahul. Printre subiectele abordate s-au…
Proiectul de lege privind crearea Procuraturii pentru Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), promovat inițial ca parte a unei reforme urgente, rămâne în așteptare pentru a…
Într-un interviu recent acordat jurnalistului Gheorghe Gonța, Victoria Furtună, lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, a trasat liniile roșii în privința potențialelor alianțe politice. Aceasta a declarat…
Deputatul grupului parlamentar „Victorie” Vadim Fotescu a prezentat o inițiativă privind protecția drepturilor feroviarilor, care urmează să fie concediați la atingerea vârstei de pensionare, fără plata…
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a marcat astăzi, în cadrul unei ședințe speciale, 35 de ani de la constituirea primului Parlament al Republicii Moldova.În mesajul său, Grosu…
Deputatul grupului parlamentar „Victorie”, Reghina Apostolova, a cerut, în cadrul ședinței parlamentului, examinarea de urgență a unui proiect de lege privind acordarea unui ajutor unic pensionarilor…
Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a efectuat pe 17 aprilie o vizită de lucru în raionul Briceni, unde a avut întâlniri importante cu reprezentanți ai administrației publice…
Pe 17 aprilie, la Universitatea de Stat din Moldova, a fost lansată oficial cea de-a patra ediție a Programului de stagii al Uniunii Europene și Guvernului…