Prim‑ministrul Natalia Gavrilița a avut o întâlnire de lucru cu ambasadoarea Regatului Unit în Republica Moldova, ocazie cu care părțile au discutat cooperarea bilaterală între Chișinău și Londra în diverse domenii de…
Autor: 1 Editor
Primăria municipiului Chișinău continuă să investească constant în modernizarea și dezvoltarea infrastructurii educaționale, inclusiv în suburbii. La Liceul Teoretic „Ștefan Vodă” din Vadul lui Vodă, municipalitatea a finanțat integral…
Directorul organizației „Forța Fermierilor” a transmis o cerere oficială unui deputat din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) prin care solicită dezmintirea unor informații considerate eronate sau distorsionate privind activitatea și pozițiile fermierilor.…
Președintele Maia Sandu a declarat că Poliția Republicii Moldova s‑a aflat în prima linie pentru apărarea democrației și a suveranității țării, evidențiind rolul vital al acestei instituții în menținerea…
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a declarat că Uniunea Europeană este gata să deschidă oficial toate clusterele de negociere de aderare pentru Republica Moldova, subliniind totodată că…
Deputatul Alexandru Stoianoglo a avansat o propunere prin care ministrul Justiției să devină participant în cadrul ședințelor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), dar fără drept de vot. Inițiativa vizează consolidarea…
Natalia Plugaru a explicat motivul pentru care a renunțat la un salariu de 90 000 de lei înainte de a prelua funcția în Guvern, decizie care a atras…
Primarul municipiului Chișinău a participat la Gala Performanțelor Sportive 2025, un eveniment dedicat sportivilor și antrenorilor care, prin muncă, disciplină și sacrificiu, transformă visurile în rezultate și…
Un schimb de replici a avut loc în plenul Parlamentului între liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, și președintele Legislativului, Igor Grosu, în contextul dezbaterilor privind modificarea…
Fostul președinte Igor Dodon a afirmat că negocierile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană nu vor începe în acest an, susținând că procesul este „legat artificial de evoluțiile din Ucraina” și că…