Conflictul militar dintre SUA și Iran este perceput tot mai des în Moldova, România și UE ca ceva îndepărtat și abstract. Ca o altă criză din Orientul Mijlociu, discutată la televizor, dar care s-ar presupune că nu are o legătură directă cu țara noastră.
În realitate, aceasta este o iluzie periculoasă. Războaiele moderne rareori rămân locale. Ele se propagă printr-un lanț de consecințe — politice, migraționale, economice și, înainte de toate, de securitate.
Când analiștii discută despre o posibilă escaladare între SUA și Iran și implicarea României, Franței sau a Marii Britanii, accentul principal se pune de obicei pe rachete, drone și raza de acțiune a atacurilor.
Dar acesta este doar primul nivel de amenințare. Iranul își construiește de decenii strategia pe asimetrie — adică pe acțiuni care nu necesită o confruntare militară directă cu un adversar mai puternic.
Această strategie este cunoscută sub numele de „axa de rezistență”, o rețea de structuri armate și politice aliate, printre care cele mai cunoscute sunt: • Hezbollah • Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, inclusiv unitatea sa externă, Forța Quds • Forțele de Mobilizare Populară • Ansar Allah
Prin intermediul acestor structuri, Iranul își proiectează influența de zeci de ani mult dincolo de granițele teritoriului său. Dar mai există un element pe care societățile europene îl subestimează adesea — mobilizarea ideologică.
În condițiile unui război serios, statele și liderii religioși pot folosi conceptul de Jihad.
Pentru majoritatea europenilor, acest cuvânt sună abstract. Însă țări precum Spania înțeleg acest risc. Pentru o parte a interpretărilor religioase, acesta poate însemna obligația de a-ți proteja comunitatea și credința, iar uciderea inamicului ți-ar șterge toate păcatele.
În istoria Orientului Mijlociu, astfel de apeluri au devenit în repetate rânduri mecanisme de mobilizare a susținătorilor și voluntarilor. Tocmai de aceea, multe conflicte moderne sunt însoțite de o creștere a radicalizării unor indivizi izolați sau a unor rețele mici, care acționează în afara structurii militare clasice.
Poate fi vorba despre: — executanți radicalizați individual (atentate asupra civililor în centre comerciale, atacuri cu vehicule în mulțime etc.) — mici celule autonome — diversiuni împotriva infrastructurii — atacuri asupra obiectivelor diplomatice sau militare — atacuri cibernetice
Mai există un factor care practic nu este discutat în mass-media europeană. După anii de război din Siria și schimbarea de putere legată de figura lui Ahmed al-Sharaa (asociat cu Al-Qaeda), regiunea a trecut prin schimbări demografice și religioase majore. O parte din comunitățile șiite și grupurile armate aliate au părăsit Siria. O parte din acești oameni s-au dispersat în diverse țări ale Uniunii Europene.
Acest lucru nu înseamnă că migrația creează automat o amenințare. Însă istoria ultimelor decenii arată: conflictele geopolitice majore cresc adesea riscul de radicalizare a unor persoane din cadrul comunităților diasporei.
Prin urmare, țările Europei trebuie să intensifice astăzi: • monitorizarea rețelelor extremiste • protecția infrastructurii critice • schimbul de informații între serviciile speciale
Pentru țări precum Moldova sau România, această problemă este deosebit de sensibilă. Ne aflăm la granița Uniunii Europene, într-o regiune folosită istoric ca zonă de tranzit pentru fluxurile migraționale, logistică și diverse rețele de influență. Și tocmai de aceea, discuția despre conflictul dintre SUA și Iran nu ar trebui să se limiteze la discuții despre rachete și geopolitică.
Adevărata întrebare sună altfel: Este Europa pregătită pentru consecințele asimetrice ale acestui război? Deoarece, în secolul XXI, războiul începe rar cu tancuri la frontieră. Uneori începe mult mai devreme — cu ideologie, rețele de influență și radicalizarea unor indivizi.
P.S. Europa discută astăzi activ despre rachete, baze și sisteme de apărare antiaeriană. Dar istoria ultimilor douăzeci de ani arată un lucru simplu: cele mai periculoase amenințări nu vin întotdeauna din cer. Uneori ele apar în aeroporturi, în gări și în orașele unde oamenii sunt convinși că războiul se desfășoară undeva foarte departe. Și tocmai de aceea, securitatea nu înseamnă doar armată. Înseamnă și capacitatea statelor de a înțelege cum sunt structurate, de fapt, conflictele moderne.
Autor: Ian Lisnevschi
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!