Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Amenințările lui Putin cresc: Rusia își consolidează arsenalul nuclear
    GEOPOLITICA

    Amenințările lui Putin cresc: Rusia își consolidează arsenalul nuclear

    8 octombrie 2024Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Rusia și-a amplasat lansatoarele nucleare mobile „pe rutele de patrulare de luptă”, relatează agenția de stat rusă TASS, potrivit Newsweek. Militarii ruși verifică echipamentele „pentru sarcini de lungă durată pe teren”, mai precizează sursa citată.

    Presa rusă a postat o înregistrare video cu sisteme de lansare pentru racheta balistică intercontinentală Yars, în timp ce sunt desfășurate în Novosibirsk, Siberia.

    În imagini se vede cum armele sunt scoase dintr-un depozit și conduse de-a lungul unui drum.Ministerul rus al Apărării a anunțat, luni, că unitățile mobile de lansare ale rachetelor sunt deplasate pe teren pentru a executa misiuni de patrulare și pregătire în eventualitatea unui conflict și face parte din strategia de descurajare nucleară a Rusiei.TASS a precizat că se verifică „pregătirea” personalului și a echipamentelor „pentru sarcini de lungă durată pe teren”.

    Punerea în serviciu de luptă a sistemelor nucleare Yars ar semnifica faptul că aceste sisteme de rachete balistice intercontinentale (ICBM) au fost pregătite pentru a fi utilizate în operațiuni militare.

    Aceasta este etapa finală, în care sistemele sunt complet echipate cu focoase nucleare și pregătite pentru lansare imediată.

    Expertul militar Oleg Zhdanov a susține însă, într-un interviu pentru Focus.ua, că nu este exclus să fie vorba doar despre antrenament regulat, verificarea capacității de luptă sau schimbarea sarcinii de luptă. Și agenția rusă a precizat că personalul îndeplinește sarcini care includ „testarea acțiunilor de manevră pe rutele de patrulare de luptă ca parte a serviciului de luptă”, precum și organizarea camuflajului și a protecției de luptă.

    „De asemenea, militarii vor rezolva probleme legate de contracararea sabotajului și a grupurilor de recunoaștere”, a adăugat agenția.

    Racheta Yars poate lovi ținte aflate la o distanță de 12 000 de kilometri

    Yars RS-24 (denumire NATO SS-29) este o rachetă nucleară strategică cu o rază de acțiune de până la 12 000 de kilometri și o precizie de 250 de metri, potrivit publicației specializate în domeniul militar și al apărării Army Recognition.

    Aceasta poate fi montată pe camioane purtătoare sau desfășurată în silozuri. Primul regiment Yars RS-24, format din trei batalioane, a fost desfășurat în 2011, în timp ce două batalioane ale celui de-al doilea regiment au fost puse în serviciul de luptă în decembrie anul trecut, citează Digi24.ro.

    Amenințarea lui Putin

    De la începutul invaziei sale în Ucraina, în februarie 2022, președintele Vladimir Putin a emis amenințări ambigue cu privire la armele atomice ale Rusiei.

    Cu toate acestea, experții se îndoiesc că dictatorul rus ar recurge la desfășurarea de arme nucleare tactice, care au o rază de acțiune mai mică decât armele strategice, dar pot fi utilizate pe câmpul de luptă.

    Luna trecută, Putin a anunțat modificări ale doctrinei nucleare a Moscovei, subliniind circumstanțele în care Rusia ar putea utiliza arme nucleare. Acestea includ acum posibilitatea de a le folosi împotriva statelor nenucleare care sunt susținute de puteri nucleare, o aluzie la ajutorul primit de Ucraina.

    „Mulți oficiali guvernamentali ucraineni și cetățeni ucraineni au considerat ultimele amenințări ale Rusiei drept nimic mai mult decât niște manipulări suplimentare”, a declarat pentru Newsweek Mark Temnycky, membru al Centrului Eurasia al Consiliului Atlantic.

    Peter Rutland, profesor de studii rusești, est-europene și eurasiatice la Universitatea Wesleyan, a declarat că schimbarea doctrinei nucleare rusești a fost „o evoluție care servește la menținerea amenințărilor nucleare ale lui Putin în ciclul știrilor internaționale”.

    „Dar nu reprezintă o schimbare substanțială a poziției doctrinare a Rusiei și nici nu indică cu adevărat o disponibilitate sporită de a utiliza arme nucleare”, a declarat el pentru Newsweek.

    sursa

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticleKamala Harris afirmă că nu se va întâlni cu Putin fără reprezentanța Ucrainei în negocierile de pace
    Next Article FOTO// Demolarea reședinței lui Putin din Soci: Teama de atacuri cu drone?

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Ucraina restricționează pensiile pentru trădători: beneficiarii vor primi doar minimul de subzistență

    6 iunie 2025

    Michael McGrath: Reformele în justiție și respectarea drepturilor omului – pilonii aderării Moldovei la UE

    6 iunie 2025

    Convorbire istorică: Trump acceptă invitația lui Xi pentru o vizită oficială în China

    6 iunie 2025

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICĂ

    Dezbateri pe tema sănătății: specialiștii cer continuitate și abordare intersectorială

    8 iunie 2025

    …

    POLITICĂ

    Dmitri Medvedev se oferă să medieze pacea între Donald Trump și Elon Musk

    7 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    Miting de amploare la Comrat: Găgăuzia cere Chișinăului încetarea presiunilor și respectarea autonomiei

    7 iunie 2025

    …

    AUTORITĂȚI

    „Popor jefuit deschis”: Blocul Alternativa denunță sărăcia extremă și eșecurile guvernării din raionul Drochia

    7 iunie 2025

    …

    POLITICĂ

    CEC va monitoriza renumărarea voturilor la Boldurești

    7 iunie 2025

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.