Close Menu
politics.md
    Facebook X (Twitter) Instagram
    politics.md
    • POLITICĂ
    • AUTORITĂȚI
    • GEOPOLITICA
    • EXPERȚI
    • ANALITICA
    • Română
    Facebook X (Twitter) Instagram Telegram
    politics.md
    Acasă » Alexandru Munteanu, alături de Ilie Bolojan: „Moldova merge înainte, împreună cu România și Europa”
    ACTUALITATE

    Alexandru Munteanu, alături de Ilie Bolojan: „Moldova merge înainte, împreună cu România și Europa”

    13 noiembrie 2025Niciun comentariu
    Share
    Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a efectuat prima sa vizită externă la București, unde a fost primit de omologul său român, Ilie Bolojan. În discursul susținut joi, Munteanu a subliniat caracterul „special și indestructibil” al relației dintre cele două state, afirmând că România a fost și rămâne principalul sprijin al Moldovei pe drumul european.

    „România niciodată n-a uitat de noi, ci a avut multă încredere în puterea noastră, ne-a sprijinit în drumul european și a făcut investiții esențiale pentru ca Republica Moldova să dezvolte o independență veritabilă”, a declarat premierul, mulțumind pentru sprijinul constant oferit de București.

    Șeful Guvernului de la Chișinău a comparat relațiile actuale cu perioada trecută, subliniind că „altădată se ridicau garduri de fier, iar acum construim punți – energetice, rutiere, culturale și educaționale”. El a reafirmat obiectivul strategic al Moldovei: aderarea la Uniunea Europeană, descrisă drept „cea mai trainică punte dintre malurile Prutului”.

    Munteanu a anunțat o agendă comună pentru următorul deceniu, axată pe energie, infrastructură și securitate. Printre priorități se numără finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău, lansarea de noi proiecte de interconectare cu România și Ucraina, consolidarea Coridorului Vertical de Gaze și dezvoltarea podurilor rutiere peste Prut, inclusiv cel de la Albița.

    Premierul a remarcat faptul că România este principalul partener comercial și investitor în Republica Moldova, cu peste 1.600 de companii românești active peste Prut. Totodată, a pledat pentru extinderea colaborării în educație și cultură, apreciind proiectele comune în domeniul cercetării, teatrului și cinematografiei.

    „Fiecare drum, fiecare grădiniță renovată, fiecare bec aprins cu sprijin românesc înseamnă un pas spre o viață mai bună și mai demnă pentru cetățenii noștri”, a afirmat Munteanu. În încheiere, premierul a transmis un mesaj de recunoștință și maturitate politică: „România ne-a ajutat de multe ori. Acum planul nostru este să devenim dintr-o țară care are nevoie de ajutor — un stat care contribuie la securitatea regională și la unitatea europeană. Moldova merge înainte, alături de România și de întreaga Europă.”

    Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!

    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email
    Previous ArticlePeste 5,6 milioane de lei investite în reparația drumului de acces spre Budești
    Next Article Fracțiunea Partidului Nostru cere implicarea opoziției în elaborarea viitoarelor proiecte bugetare

    POSTĂRI ASEMĂNATOARE

    Anchetă blocată de ADN: doi gemeni judecați pentru dublă crimă lângă Paris

    12 februarie 2026

    Renato Usatîi: Uneori am impresia că Guvernul nu e în criză, ci „în modul de economisire a energiei” — funcționează, dar fără sunet

    12 februarie 2026

    VIDEO// Dosarul „Frauda Bancară”: Vlad Plahotniuc a apărut în fața judecătorilor

    12 februarie 2026

    Comments are closed.

    caută
    RLIVE TV

    Articole recente
    POLITICĂ

    Plahotniuc a vrut să vorbească, dar nu i s-a permis

    12 februarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Anchetă blocată de ADN: doi gemeni judecați pentru dublă crimă lângă Paris

    12 februarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    Renato Usatîi: Uneori am impresia că Guvernul nu e în criză, ci „în modul de economisire a energiei” — funcționează, dar fără sunet

    12 februarie 2026

    …

    ACTUALITATE

    VIDEO// Dosarul „Frauda Bancară”: Vlad Plahotniuc a apărut în fața judecătorilor

    12 februarie 2026

    …

    POLITICĂ

    Igor Grosu: Conflictul de la biserica din Dereneu trebuie soluționat conform legii

    12 februarie 2026

    …

    CATEGORII
    • ANALITICA
    • AUTORITĂȚI
    • EXPERȚI
    • GEOPOLITICA
    • POLITICĂ
    • ARHIVĂ
    • PARTIDE
    • CONTACTE

    © 2025 - Politics of Moldova

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.