Momente de panică în centrul Parisului, după ce sediul partidului Franța Nesupusă a fost vizat de o amenințare cu bombă. Clădirea a fost evacuată, iar forțele de ordine au instituit un perimetru de securitate în zonă.
Poliția a intervenit prompt, iar toți angajații și militanții aflați în interior în momentul primirii amenințării au fost evacuați în siguranță. „Poliția este la fața locului. Toți angajații și militanții partidului sunt în siguranță”, a declarat liderul formațiunii, Manuel Bompard.
Formațiunea face parte din alianța de stânga Noul Front Popular, constituită alături de Partidul Socialist, Ecologiști și Comuniști, după ce președintele Emmanuel Macron a convocat alegeri parlamentare anticipate pe 9 iunie.
Coaliția de stânga a câștigat alegerile legislative din 2024, marcând o schimbare importantă în echilibrul politic francez și înfrângerea formațiunilor de extremă dreapta.
Autoritățile nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare despre natura amenințării sau eventuale persoane suspecte.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
