Afaceristul Valeriu Boicenco, vizat anterior în mai multe dosare penale, dar și persoana sa de încredere, Andrei Pădurean, au fost anunțați în urmărire internațională. Judecătoria Chișinău a emis mandat de arestare pe numele celor doi, care au statut de învinuit într-o cauză penală de escrocherie.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că indivizii fac parte dintr-o grupare criminală specializată în dobândirea ilegală a terenurilor publice din municipiul Chișinău.
Potrivit unui comunicat al PCCOCS, Valeriu Boicenco și Andrei Pădurean ar fi deposedat municipalitatea de 3,3 hectare de teren din centrul capitalei, prin folosirea unei încheieri judecătorești false. Mai exact, este vorba despre terenul pe care este amplasată clădirea fostului Centru de Tineret „Iuri Gagarin” de pe strada Melestiu numărul 1 din capitală.
„Au fost acumulate suficiente probe care ar permite solicitarea arestării a doi membri ai grupului criminal organizat specializat în acapararea terenurilor publice. Investigațiile pe caz continuă și în privința altor terenuri și imobile pretins a fi dobândite ilicit de către membrii grupului criminal organizat. Urmărirea penală este desfășurată prin prisma comiterii infracțiunii de escrocherie și prin prisma articolului care prevede confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false”, spune PCCOCS.
Jurnal TV a aflat că dosarul a fost inițiat în urma unei plângeri depuse de reprezentantul unei companii care a cumpărat terenul respectiv în anul 2021 de la Andrei Pădurean, persoană interpusă din anturajul lui Valeriu Boicenco. Suma tranzacției a constituit zeci de milioane de lei.
„Am cumpărat terenul de la persoane interpuse, conduse de Andrei Pădurean, persoană interpună a lui Valeriu Boicenco, am procurat în anul 2021 prin contract de vânzare-cumpărare”, a spus omul de afaceri Nicolai Botnariuc.
Nicolai Botnariuc spune că nu știa că terenul respectiv comportă probleme de ordin juridic. A aflat aceasta după ce s-a pomenit cu percheziții atât la biroul său, cât și la domiciliu.
„La oficiul companiei care o reprezint au venit inspectorii de investigație din cadrul Inspectoratului Național de Investigații unde au efectuat percheziții și mi-au adus la cunoștință ordonanța de începere a urmăririi penale și au spus că terenul a fost înregistrat printr-o hotărâre falsă”, a menționat Botnariuc.
Bărbatul ne-a spus cum a aflat despre faptul că terenul pe care îl procurase a fost dobândit ilicit prin intermediul unei scheme infracționale. Potrivit lui Nicolai Botnariuc, Andrei Pădurean la indicațiile directe ale lui Valeriu Boicenco, în complicitate cu mai mulți funcționari de la Cadastru, au folosit o încheiere judecătorească falsă emise de Judecătoria Chișinău, sediul Rascani, în care ultima ar fi recunoscut valabilitatea unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate între Primăria Chișinău și o societate înregistrată într-o zonă off-shore, dar și cu alte companii moldovenești care i-ar aparține lui Valeriu Boicenco. Astfel, municipalității i-au fost cauzate daune de proporții considerabile.
„Acolo era indicat că persoana Valeriu Boicenco, prin persoane interpuse, a falsificat mai multe acte după care le-au înregistrat la Cadastru și a obținut dreptul de proprietate în mod fraudulos. Ulterior, am depus o plângere la Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale și acolo s-a intentat un proces penal în privința lui Valeriu Boicenco. Cu Boicenco nu este comunicare pentru că el se ascunde în altă țară”, a mai spus Botnariuc.
Purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur a declarat pentru Jurnal TV că urmărirea penală în dosarul de escrocherie în care figurează Valeriu Boicenco și Andrei Pădurean, dar și alte persoane care fac parte din gruparea criminală respectivă, este în desfășurare. Potrivit surselor noastre confidențiale, Valeriu Boicenco s-ar afla la Iași, unde administrează mai multe afaceri imobiliare.