Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un control al averii și intereselor personale în privința deputatului Partidului „Democrația Acasă”, Alexandru Chițu. Verificările au fost dispuse pe 3 noiembrie 2026, după ce inspectorul de integritate a identificat posibile neconcordanțe între veniturile declarate, cheltuieli și modificările patrimoniale ale parlamentarului și familiei sale.
Potrivit materialelor examinate de ANI, o sesizare depusă la autoritate vizează șapte contracte de împrumut pe care deputatul le-ar fi încheiat cu o persoană fizică în perioada 2022–2024. În baza acestora, Alexandru Chițu ar fi beneficiat de împrumuturi în valoare totală de 80.200 de euro.
Autorul sesizării susține că banii nu ar fi fost restituiți până în prezent, iar obligațiile respective nu s-ar regăsi în declarațiile de avere și interese personale depuse de parlamentar pentru anii vizați.
Este vorba despre un împrumut de 5.000 de euro, contractat în octombrie 2022, două împrumuturi de 17.000 și 15.000 de euro, în aprilie 2023, alte două, de 15.000 și 3.200 de euro, în august 2023, un împrumut de 15.000 de euro, la sfârșitul aceleiași luni, și încă unul de 10.000 de euro, contractat în aprilie 2024.
Ce explicații a oferit deputatul
În răspunsul transmis inspectorului de integritate, Alexandru Chițu a menționat că raporturile juridice care stau la baza acestor împrumuturi sunt contestate în instanță.
Parlamentarul susține că obligațiile aferente ar fi fost stinse, inclusiv în anii în care au fost încheiate contractele. El a explicat că, la completarea declarațiilor de avere, a considerat că nu mai avea datorii restante și că nu cunoștea pe deplin modul în care trebuie raportate operațiunile contractate și rambursate în același an.
Deputatul a precizat că aceste explicații reflectă poziția sa și nu reprezintă o încercare de a evita eventualele obligații legale de declarare.
ANI verifică și informații despre bunuri imobile
În cadrul verificărilor preliminare, inspectorul de integritate a analizat și datele privind proprietățile dobândite de deputat și membrii familiei sale.
Informațiile din Registrul bunurilor imobile arată că, la 30 ianuarie 2025, Alexandru Chițu ar fi dobândit, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, un teren, o casă de locuit și anexe gospodărești. Aceste proprietăți nu au fost identificate în declarațiile de avere și interese personale examinate de ANI, iar valoarea lor nu a putut fi stabilită.
La rândul său, deputatul a respins afirmația că ar deține în prezent bunurile respective și a solicitat verificarea contractului de vânzare-cumpărare, precum și a istoricului înscrierilor din Registrul bunurilor imobile.
Diferențe între împrumuturi și veniturile declarate
Potrivit constatărilor preliminare ale ANI, în anul 2023, deputatul ar fi contractat împrumuturi în valoare totală de 65.200 de euro, echivalentul a aproximativ 1.304.000 de lei. Pentru aceeași perioadă, în declarația de avere, acesta a indicat venituri totale de 321.732 de lei.
Inspectorul de integritate menționează că, în etapa verificărilor preliminare, nu a putut stabili cu certitudine dacă sumele prevăzute în contracte au fost efectiv primite și dacă au fost ulterior restituite. Alexandru Chițu a declarat că împrumuturile ar fi fost rambursate în anul în care au fost contractate.
În urma analizei informațiilor disponibile, ANI a identificat posibile diferențe între veniturile și cheltuielile realizate și valoarea bunurilor dobândite de deputat și familia sa. Prin urmare, autoritatea a decis inițierea controlului pentru a verifica proveniența mijloacelor financiare și justificarea modificărilor patrimoniale.
ANI a mai examinat o sesizare în privința deputatului
Alexandru Chițu a mai fost vizat de o sesizare la ANI, înregistrată la 14 ianuarie 2026, prin care se solicita verificarea respectării regimului juridic al incompatibilităților.
Reclamația se referea la activitățile și funcțiile pe care parlamentarul le-ar fi deținut în cadrul unor societăți comerciale și asociații obștești.
În februarie 2026, ANI a refuzat inițierea controlului. Inspectorul de integritate a motivat decizia prin faptul că funcțiile din cadrul asociațiilor obștești erau neremunerate și aveau caracter voluntar. Totodată, deputatul a prezentat documente care confirmau încetarea calităților de administrator și fondator în societățile comerciale vizate, iar mandatul său anterior de ales local fusese ridicat la 3 decembrie 2025.
