Inițiativa legislativă privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate va fi comasată cu proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă și examinată în plenul Parlamentului.
Decizia a fost aprobată în unanimitate de membrii Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, la solicitarea deputatei Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Olga Ursu.
Astfel, proiectul privind mobilitatea urbană durabilă, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, va include, la lectura a doua, și prevederile propuse de deputații MAN.
Înregistrată în Parlament la începutul lunii iunie, inițiativa urmărește să stabilească un mecanism prin care autoritățile publice locale să poată identifica, ridica și depozita vehiculele abandonate pe domeniul public. Proiectul prevede, de asemenea, posibilitatea valorificării sau casării acestora.
Autorii susțin că inițiativa își propune să ofere soluții pentru situațiile în care vehiculele abandonate ocupă spațiile publice și creează dificultăți atât pentru locuitori, cât și pentru administrațiile locale.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram pentru cele mai recente știri și analize politice!
